CONDICÁR, condicari, s. m. (Înv.) Persoană care scria sau avea în păstrare condicile; arhivar. – Condică + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a condicár m. (d. condică). Vechĭ. Arhivar, registrator.
Sursa: Dicționaru limbii românești
condicár (înv.) s. m., pl. condicáriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită condicar m. 1. odinioară, arhivar: doi condicari de divan FIL.; 2. azi, cel ce ține condicile.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CONDICÁR, condicari, s. m. (Înv.) Persoană care scria sau avea în păstrare condicile; arhivar. – Condică + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)