CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONCILIÁNT, -Ă adj. care se lasă ușor înduplecat; împăciuitor. (<fr. conciliant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CONCILIÁNT, -Ă adj. Împăciuitor; ușor de înduplecat. [Pron. -li-ant. / cf. fr. conciliant].
Sursa: Dicționar de neologisme
*conciliánt, -ă adj. (fr. conciliant). Propriŭ a concilia spiritele (împăcĭuitor): om, cuvînt conciliant.
Sursa: Dicționaru limbii românești
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită conciliant a. dispus, propriu a concilia spiritele.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)