COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a COMPLEZÉNȚĂ s. f. serviabilitate, amabilitate; curtoazie. (< fr. complaisance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
COMPLEZÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Serviabilitate; amabilitate. [< fr. complaisance].
Sursa: Dicționar de neologisme
complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită complezență f. dispozițiune de a face plăcere: act de complezență.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
complezenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul complezent
complezentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul complezent