Am găsit 28 de definiții pentru cuvantul/cuvintele comite:

COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o faptă rea). – Din lat. committere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CÓMITE2, comiți, s. m. (Înv.) Conducător administrativ al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

COMÍTE2 vb. tr. a face, a săvârși (ceva reprobabil). (< lat. committere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÓMITE1 s. m. conducător al unui comitat. (< lat. comes, it. comite)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÓMITE s.m. Șef al unui comitat. [Cf. lat. comes, it. comite].
Sursa: Dicționar de neologisme

COMÍTE vb. III. tr. A face, a săvârși, a făptui. [P.i. comít. / cf. lat. committere, fr. commettre].
Sursa: Dicționar de neologisme

comíte (-t, -ís), vb. – A săvîrși, a face, a înfăptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite.Der. comitent, s. m. (persoană care încredințează cuiva un mandat de împuternicire), din germ. Kommitent; comitet, s. n. (organ de conducere colectivă, comisie, delegație), din fr. comité, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s. m. (partizan, agitator bulgar care acționa la ordinul unui comitet, făcînd incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadži, tc. komitaci (Ronzevalle 141).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*cómite m. (lat. cómes, cómitis, tovarăș. V. comis, conte). Rar. Conte. Șef de comitat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cómite1 s. m., pl. cómiți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

comíte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 să comítă; ger. comițấnd; part. comís
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

comite v. a face, a făptui (mai ales ceva rău): a comite o greșală, o crimă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

còmite m. conte: comiții Ardealului BĂLC.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o faptă rea). – Din lat. committere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÓMITE2, comiți, s. m. (Înv.) Conducător administrativ al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

COMÍTE2 vb. tr. a face, a săvârși (ceva reprobabil). (< lat. committere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÓMITE1 s. m. conducător al unui comitat. (< lat. comes, it. comite)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÓMITE s.m. Șef al unui comitat. [Cf. lat. comes, it. comite].
Sursa: Dicționar de neologisme

COMÍTE vb. III. tr. A face, a săvârși, a făptui. [P.i. comít. / cf. lat. committere, fr. commettre].
Sursa: Dicționar de neologisme

comíte (-t, -ís), vb. – A săvîrși, a face, a înfăptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite.Der. comitent, s. m. (persoană care încredințează cuiva un mandat de împuternicire), din germ. Kommitent; comitet, s. n. (organ de conducere colectivă, comisie, delegație), din fr. comité, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s. m. (partizan, agitator bulgar care acționa la ordinul unui comitet, făcînd incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadži, tc. komitaci (Ronzevalle 141).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*cómite m. (lat. cómes, cómitis, tovarăș. V. comis, conte). Rar. Conte. Șef de comitat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cómite1 s. m., pl. cómiți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

comíte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 să comítă; ger. comițấnd; part. comís
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

comite v. a face, a făptui (mai ales ceva rău): a comite o greșală, o crimă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

còmite m. conte: comiții Ardealului BĂLC.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)