comán, cománi, s.m. (reg.) drac, diavol.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
comán s. n. – Diavolul. Cuvînt rar, atestat o singură dată, în Mold. După DAR, de la numele cumanilor, popor turanic care a ocupat partea răsăriteană a României în sec. XI-XIII; însă această ipoteză este puțin probabilă. Este posibil să fie vorba de un der. cu suf. – man, de tipul *drăcoman, cf. gogoman, hoțoman, pronunțat pe jumătate din scrupule de tip tabu.Sursa: Dicționarul etimologic român
COMAN, Ion. G. (1902-1987, n. Dîmbroca, jud. Buzău), teolog român. Prof. la Institutul Teologic din București. A cercetat viața, opera și doctrina Sfinților părinți scriitori bisericești („Probleme de filosofie și literatură patristică”, „Scriitori bisericești din epoca străromână”, „Patrologie”).Sursa: Dicționar enciclopedic Coman m. 1. gârliță în jud. Neamțu; 2. sat în jud. Bacău.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
comán, cománi, s.m. (reg.) drac, diavol.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
comán s. n. – Diavolul. Cuvînt rar, atestat o singură dată, în Mold. După DAR, de la numele cumanilor, popor turanic care a ocupat partea răsăriteană a României în sec. XI-XIII; însă această ipoteză este puțin probabilă. Este posibil să fie vorba de un der. cu suf. – man, de tipul *drăcoman, cf. gogoman, hoțoman, pronunțat pe jumătate din scrupule de tip tabu.Sursa: Dicționarul etimologic român COMAN, Ion. G. (1902-1987, n. Dîmbroca, jud. Buzău), teolog român. Prof. la Institutul Teologic din București. A cercetat viața, opera și doctrina Sfinților părinți scriitori bisericești („Probleme de filosofie și literatură patristică”, „Scriitori bisericești din epoca străromână”, „Patrologie”).Sursa: Dicționar enciclopedic
Coman m. 1. gârliță în jud. Neamțu; 2. sat în jud. Bacău.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a