COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 2.Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din tc. kolan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a colán (coláne), s. n. – 1. Centură, legătură, brîu, cingătoare. – 2. Colier. – 3. Plantă (Botrychium lunaria). – Mr. colane. Tc. kolan „curea” (Șeineanu, II, 141; Meyer 195; Lokotsch 1195); cf. ngr. ϰολάνι, alb., bg. kolan „chingă”. La sensul 2 este vorba desigur de o influență a it. collana, fr. collier; și cuvîntul it. provine din tc. (Battisti, II, 1011).Sursa: Dicționarul etimologic român
COLAN, Horia (n. 1926, Covasna), inginer mecanic român. M. coresp. al Acad. (1991), acad. (2010), prof. univ. la Cluj. Cercetări în domeniul metalurgiei pulberilor și metalografiei. A studiat tratamentele termice și difuzia în metale.Sursa: Dicționar enciclopedic colán n., pl. e (turc. kolan, ngr. koláni, alb. bg. sîrb. kolán, d. it. collána, salbă, d. collo, lat. collum, gît. V. colier). Salbă. Cingătoare, maĭ ales femeĭască. V. zgardă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
colán s. n., pl. coláneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită colan n. cingătoare elegantă femeiască: Ruxanda era încinsă cu un colan de aur NEGR. [Turc. KOLAN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 2. Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din tc. kolan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)