COLĂCÁR, colăcari, s. m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă. [Var.: colăcér s. m.] – Colac + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
1) colăcár m. (d. colac, plocon oferit la biserică). Iron. Epitet dat de călugărĭ preuților [!] de lume, adică „mîncătorĭ de colacĭ”.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) colăcár m. V. conăcar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
colăcár (pop.) s. m., pl. colăcáriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită colăcar m. V. colăcer.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COLĂCÁR, colăcari, s. m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă. [Var.: colăcér s. m.]. – Colac + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 