Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele coinac:

coinác (-ce), s. n.1. Articulație în general. – 2. Gleznă. – 3. Zar. – 4. Sfoară de care se leagă o greutate sau o piatră, și care se folosește la pescuit sau pentru a coborî zmeul. – 5. Contragreutate. – 6. Membru viril. – 7. Flăcău, june. Tc. kainak „articulație” (Șeineanu, II, 141), cf. bg. kojnak și coi.
Sursa: Dicționarul etimologic român

coinac, coinaci s. m. (inrl. înv.) copil; adolescent.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române


coĭnác n., pl. e (turc. kaĭnak, articulațiune, încheĭetură). Munt. Cóccix. Os mic (arșic saŭ vertebră). Peatră [!] legată cu sfoară de aruncat peste ața unuĭ zmeŭ înălțat ca să-l prinzĭ (maĭ des numită praștie).
Sursa: Dicționaru limbii românești

coinac n. 1. noada șezutului, osul gleznei; 2. bulgăre de cărămidă de care se leagă o sfoară de apucat un smeu: se mai prinde smeul și cu coinacul ISP. [Turc. KAINAK, încheietură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

coinác (-ce), s. n.1. Articulație în general. – 2. Gleznă. – 3. Zar. – 4. Sfoară de care se leagă o greutate sau o piatră, și care se folosește la pescuit sau pentru a coborî zmeul. – 5. Contragreutate. – 6. Membru viril. – 7. Flăcău, june. Tc. kainak „articulație” (Șeineanu, II, 141), cf. bg. kojnak și coi.
Sursa: Dicționarul etimologic român

coinac, coinaci s. m. (inrl. înv.) copil; adolescent.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

coĭnác n., pl. e (turc. kaĭnak, articulațiune, încheĭetură). Munt. Cóccix. Os mic (arșic saŭ vertebră). Peatră [!] legată cu sfoară de aruncat peste ața unuĭ zmeŭ înălțat ca să-l prinzĭ (maĭ des numită praștie).
Sursa: Dicționaru limbii românești

coinac n. 1. noada șezutului, osul gleznei; 2. bulgăre de cărămidă de care se leagă o sfoară de apucat un smeu: se mai prinde smeul și cu coinacul ISP. [Turc. KAINAK, încheietură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a