CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Din lat. *quodrum (= quadrum).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a códru (códri), s. m. – 1. Parte, bucată, felie. – 2. Bucată de pămînt. – 3. Pădure. – 4. (Înv.) Munte. – Mr. cod(u)ru, megl. codru. Lat. pop. *codrum, atestat cu forma codra (cf. citatele din Corpus glossar. lat., în Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVIII, 84), în loc de *quodrum sau quadrum „pătrat” (Densusianu, Rom., XXVIII, 62; Crețu 313; Candrea-Dens., 384; REW 6921; Capidan, Dacor., I, 509; DAR). Pentru trecerea lui qua la co-, cf. Densusianu, Hlr., 71 (împotrivă, Meyer-Lübke, Literaturenblatt, XXII, 299; Densusianu, GS, II, 321; Rosetti, I, 57 și Diculescu, Elementele, 437, care presupune în vocalismul rom. o influență eolică). Semantismul nu pare să prezinte dificultăți, dacă se are în vedere familia din care face parte quadra, și care este aceeași cu cea a lui quartus, cu care s-a confundat (cf. glosele lui codra: τόπος „loc” și τόπος „curte”. Astfel, după cum fr. quart(ier) și sp. cuarto, *codrum ar fi însemnat la început „parte a unui obiect împărțit în patru”, pentru a ajunge să însemne apoi, ca în cazurile anterioare, parte a unui obiect. Pentru accepția de bucată de pămînt, cf. sp. cuarto, quinto, la care ideea valorii aritmetice a dispărut, ca în rom. Din același etimon lat., provin prov. caire (cf. sp. desgaire), cu sensurile 1 și 2 ca în rom. (și sp. cairel, cf. Corominas, II, 571). Totuși, cercetătorii de odinioară s-au oprit prea mult la sensul primitiv „pătrat, de formă pătrată”, pe baza căruia este mai dificilă explicarea semantică a cuvîntului rom.; datorită acestui fapt, s-au căutat explicații foarte diferite. Astfel, codru este cuvînt autohton după Miklosich, Slaw. Elem., 10 și Hasdeu, Col. Traian, 1873, 110 și Philippide, II, 708; tracic după Pascu, I, 189; lat., dar cu influență semantică a sl. dĕlŭ „parte” și „munte”, după Weigang, Jb., II, 217; J. Bruch, ZRPh., LVI, 376 și Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 83; din ngr. ϰόδρα după Cihac, II, 649; din alb. kodrë „colină” după Cihac, II, 716; Meyer 193; Șeineanu, Semasiol., 166; Pușcariu 392; din sl. krada „grămadă de lemne”, după Scriban. Alb. kodrë provine din rom. – Der. codrean, s. m. (locuitor din zona păduroasă; muntean; Banat, paznic de pădure; înv., soldat mercenar din regiunea Basarabiei numită Codrul Tigheciului); codroi, s. m. (plantă, Melampyrum arvense).Sursa: Dicționarul etimologic român
códru și (Ĭal.) crod m. (cp. cu vsl. krada, rug, grămadă de lemne; rut. koróda, copac rămuros. De aci și alb. kodră, deal. Evoluțiunea semantică ar fi: „copac ramuros [!], pădure mare, munte, bucată mare”. Cp. cu lat. saltus, munte păduros. Cp. și cu crov). Munte (Ps. S. și azĭ Ban.). Pădure imensă și neumblată. Hoț de codru, tîlhar, bandit. A fura ca´n codru, a fura fără frică de pedeapsă. Bucată mare de pîne [!] orĭ de mămăligă: flămîndu codri visează, și vrabia meĭ (Prov.). V. crihan, cocolan, halcă, șocomete.
Sursa: Dicționaru limbii românești
códru, -i, s.n. – 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). 2. Bucată de pâine sau de mămăligă. 3. Codru, regiune situată în nord-vestul țării, în componența administrativă a jud. Maramureș și Satu Mare. 4. Culmea Codrului (Făgetului), munți de origine hercinică, ce domină, din punct de vedere geografic, regiunea. 5. Codruț, n. pr. – Lat. *quodrum (=quadrum) (MDA); Termen autohton (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
códru (co-dru) s. m., art. códrul; pl. códri, art. códriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită codru m. pădure muntoasă, mare și deasă: hoț de codru. [Vechiu rom. (azi Banat) codru, munte = albanez KODRĂ, munte: sensul intermediar e munte păduros (accepțiunea vorbei în macedo-română)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
codru m. bucată mare și rotundă (mai ales de pâine): flămându codrii visează. [Cf. lat. QUADRA, bucată de pâine (medieval CODRA)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Codru m. ultimul rege al Atenei, se jertfi pentru mântuirea patriei sale (sec. XI a. Cr.).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Codru n. 1. plasă în jud. Iași; 2. vechiul nume al jud. Teleorman; 3. o parte a Banatului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Lat. *quodrum (= quadrum).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Din lat. *quodrum (= quadrum).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a códru (códri), s. m. – 1. Parte, bucată, felie. – 2. Bucată de pămînt. – 3. Pădure. – 4. (Înv.) Munte. – Mr. cod(u)ru, megl. codru. Lat. pop. *codrum, atestat cu forma codra (cf. citatele din Corpus glossar. lat., în Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVIII, 84), în loc de *quodrum sau quadrum „pătrat” (Densusianu, Rom., XXVIII, 62; Crețu 313; Candrea-Dens., 384; REW 6921; Capidan, Dacor., I, 509; DAR). Pentru trecerea lui qua la co-, cf. Densusianu, Hlr., 71 (împotrivă, Meyer-Lübke, Literaturenblatt, XXII, 299; Densusianu, GS, II, 321; Rosetti, I, 57 și Diculescu, Elementele, 437, care presupune în vocalismul rom. o influență eolică). Semantismul nu pare să prezinte dificultăți, dacă se are în vedere familia din care face parte quadra, și care este aceeași cu cea a lui quartus, cu care s-a confundat (cf. glosele lui codra: τόπος „loc” și τόπος „curte”. Astfel, după cum fr. quart(ier) și sp. cuarto, *codrum ar fi însemnat la început „parte a unui obiect împărțit în patru”, pentru a ajunge să însemne apoi, ca în cazurile anterioare, parte a unui obiect. Pentru accepția de bucată de pămînt, cf. sp. cuarto, quinto, la care ideea valorii aritmetice a dispărut, ca în rom. Din același etimon lat., provin prov. caire (cf. sp. desgaire), cu sensurile 1 și 2 ca în rom. (și sp. cairel, cf. Corominas, II, 571). Totuși, cercetătorii de odinioară s-au oprit prea mult la sensul primitiv „pătrat, de formă pătrată”, pe baza căruia este mai dificilă explicarea semantică a cuvîntului rom.; datorită acestui fapt, s-au căutat explicații foarte diferite. Astfel, codru este cuvînt autohton după Miklosich, Slaw. Elem., 10 și Hasdeu, Col. Traian, 1873, 110 și Philippide, II, 708; tracic după Pascu, I, 189; lat., dar cu influență semantică a sl. dĕlŭ „parte” și „munte”, după Weigang, Jb., II, 217; J. Bruch, ZRPh., LVI, 376 și Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 83; din ngr. ϰόδρα după Cihac, II, 649; din alb. kodrë „colină” după Cihac, II, 716; Meyer 193; Șeineanu, Semasiol., 166; Pușcariu 392; din sl. krada „grămadă de lemne”, după Scriban. Alb. kodrë provine din rom. – Der. codrean, s. m. (locuitor din zona păduroasă; muntean; Banat, paznic de pădure; înv., soldat mercenar din regiunea Basarabiei numită Codrul Tigheciului); codroi, s. m. (plantă, Melampyrum arvense).Sursa: Dicționarul etimologic român códru și (Ĭal.) crod m. (cp. cu vsl. krada, rug, grămadă de lemne; rut. koróda, copac rămuros. De aci și alb. kodră, deal. Evoluțiunea semantică ar fi: „copac ramuros [!], pădure mare, munte, bucată mare”. Cp. cu lat. saltus, munte păduros. Cp. și cu crov). Munte (Ps. S. și azĭ Ban.). Pădure imensă și neumblată. Hoț de codru, tîlhar, bandit. A fura ca´n codru, a fura fără frică de pedeapsă. Bucată mare de pîne [!] orĭ de mămăligă: flămîndu codri visează, și vrabia meĭ (Prov.). V. crihan, cocolan, halcă, șocomete.
Sursa: Dicționaru limbii românești
códru, -i, s.n. – 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). 2. Bucată de pâine sau de mămăligă. 3. Codru, regiune situată în nord-vestul țării, în componența administrativă a jud. Maramureș și Satu Mare. 4. Culmea Codrului (Făgetului), munți de origine hercinică, ce domină, din punct de vedere geografic, regiunea. 5. Codruț, n. pr. – Lat. *quodrum (=quadrum) (MDA); Termen autohton (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
códru (co-dru) s. m., art. códrul; pl. códri, art. códriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită codru m. pădure muntoasă, mare și deasă: hoț de codru. [Vechiu rom. (azi Banat) codru, munte = albanez KODRĂ, munte: sensul intermediar e munte păduros (accepțiunea vorbei în macedo-română)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
codru m. bucată mare și rotundă (mai ales de pâine): flămându codrii visează. [Cf. lat. QUADRA, bucată de pâine (medieval CODRA)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Codru m. ultimul rege al Atenei, se jertfi pentru mântuirea patriei sale (sec. XI a. Cr.).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Codru n. 1. plasă în jud. Iași; 2. vechiul nume al jud. Teleorman; 3. o parte a Banatului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Lat. *quodrum (= quadrum).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)