cocârlău, cocârláie, s.n. (reg.) partea despărțită din grajd, unde se închid vițeii.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
cocârlắu, s.m. – Melc (cu cochilie); cuculbău (ALR 1973: 582). – Din cocârlă „încovoietură, spirală” (< sl. kouca „cârlig„, srb. kukara „cârlig la plug”).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș