COARTICULÁȚIE, coarticulații, s. f. (Fon.) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. [Pr.: co-ar-] – Din fr. co-articulation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a COARTICULÁȚIE s. f. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor. (< fr. coarticulation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
COARTICULÁȚIE s.f. (Lingv.) Producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete. [Cf. fr. coarticulation].
Sursa: Dicționar de neologisme
coarticuláție (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticuláția (-ți-a), g.-d. coarticuláții, art. coarticuláțieiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită COARTICULÁȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)