CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cloanță, cloanțe s. f. gurăSursa: Dicționar de argou al limbii române
cloánță (oa dift.) f., pl. e (d. clonț, fiind-că babele aŭ adese-orĭ numaĭ un dinte orĭ doĭ, cum ar avea pasărea cĭocu). Fam. Babă fără dințĭ și rea. Baba cloanța, babă rea din poveștĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cloánță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cloanță f. babă fără dinți, vrăjitoare bătrână: cloanța toarce din măsele clănțănind AL. [V. clonț].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fară dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. c l o n ț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)