CLIN, clini, s. m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită în croitorie ca piesă componentă a unui obiect de îmbrăcăminte sau ca adaos pentru a lărgi o îmbrăcăminte. ◊ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, nici un amestec, nici o legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. și: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a clin , clínuri, s.n. (reg.) unealtă de cizmărie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
clin (clinuri), s. n. – 1. Unealtă de cizmar, neprecizată. – 2. Bucată de pînză triunghiulară care se adaugă la haine pentru a le da lărgime. – 3. Porțiune triunghiulară de teren. – Mr., megl. clin „colț de pîine”. Sl. klinŭ „cui” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 289; Cihac, II, 62); cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. klin. Probabil este cuvînt identic cu „clină”, s. f. (povîrniș, coastă, plan înclinat), poate ca urmare a unei contaminări cu înclina (DAR crede că acest cuvînt s-a format pe baza it. china).Sursa: Dicționarul etimologic român clin m. (bg. rus. pol. klin, cuĭ, clin, d. vsl. klinŭ, cuĭ). Bucată de pînză orĭ de stofă din care se compune o rochie orĭ o umbrelă saŭ care se pune uneĭ haĭne ca s´o lărgeștĭ. A nu avea cu cineva nimica nicĭ în clin, nicĭ în mînecă (bg. ni vŭ klin, ni vŭ rykav), a nu avea nimica comun cu el, nicĭ o relațiune (rTP, 3, 9-12, 103). Fășie [!] de pămînt (moșioară) între altele.
Sursa: Dicționaru limbii românești
clín, -uri, s.n. – Bucată de pământ care se ară la sfârșit, dacă terenul are o formă neregulată; ic, corn, capăt de pământ (ALR 1956: 29). – Din sl. klinŭ „cui„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
!clin1 (element de croitorie) s. m., pl. cliniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită !clin2 (unealtă, petic de pământ) s. n., pl. clínuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
clin n. 1. petec de pânză ce se pune la mâneca cămășei; a nu avea nici în clin, nici în mânecă cu cineva, a nu avea nimic comun laolaltă (zicătoare luată dela croitori); 2. petec triunghiular la poalele rochiilor. [Slav. KLINŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CLIN, clini, s. m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită ca piesă componentă ori ca adaos pentru a lărgi unele confecții. ◊ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, niciun amestec, nicio legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. și: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CLIN, clini, s. m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită în croitorie ca piesă componentă a unui obiect de îmbrăcăminte sau ca adaos pentru a lărgi o îmbrăcăminte. ◊ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, nici un amestec, nici o legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. și: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a clin , clínuri, s.n. (reg.) unealtă de cizmărie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
clin (clinuri), s. n. – 1. Unealtă de cizmar, neprecizată. – 2. Bucată de pînză triunghiulară care se adaugă la haine pentru a le da lărgime. – 3. Porțiune triunghiulară de teren. – Mr., megl. clin „colț de pîine”. Sl. klinŭ „cui” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 289; Cihac, II, 62); cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. klin. Probabil este cuvînt identic cu „clină”, s. f. (povîrniș, coastă, plan înclinat), poate ca urmare a unei contaminări cu înclina (DAR crede că acest cuvînt s-a format pe baza it. china).Sursa: Dicționarul etimologic român clin m. (bg. rus. pol. klin, cuĭ, clin, d. vsl. klinŭ, cuĭ). Bucată de pînză orĭ de stofă din care se compune o rochie orĭ o umbrelă saŭ care se pune uneĭ haĭne ca s´o lărgeștĭ. A nu avea cu cineva nimica nicĭ în clin, nicĭ în mînecă (bg. ni vŭ klin, ni vŭ rykav), a nu avea nimica comun cu el, nicĭ o relațiune (rTP, 3, 9-12, 103). Fășie [!] de pămînt (moșioară) între altele.
Sursa: Dicționaru limbii românești
clín, -uri, s.n. – Bucată de pământ care se ară la sfârșit, dacă terenul are o formă neregulată; ic, corn, capăt de pământ (ALR 1956: 29). – Din sl. klinŭ „cui„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
!clin1 (element de croitorie) s. m., pl. cliniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită !clin2 (unealtă, petic de pământ) s. n., pl. clínuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită clin n. 1. petec de pânză ce se pune la mâneca cămășei; a nu avea nici în clin, nici în mânecă cu cineva, a nu avea nimic comun laolaltă (zicătoare luată dela croitori); 2. petec triunghiular la poalele rochiilor. [Slav. KLINŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CLIN, clini, s. m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită ca piesă componentă ori ca adaos pentru a lărgi unele confecții. ◊ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, niciun amestec, nicio legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. și: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)