CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără, consumă etc.; mușteriu. 2. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngrijii sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. (În antichitatea romană) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CLIÉNT, -Ă s. m. f. 1. plebeu roman care recunoștea patronajul unui patrician. 2. cumpărător al anumitor produse, consumator al unui local public. ◊ cel care apelează la serviciile unui avocat, medic, croitor. (< fr. client, lat. cliens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CLIÉNT, -Ă s.m. și f. 1. Plebeu roman care recunoștea patronajul unui patrician. 2. Cel care cumpără frecvent dintr-un magazin, consumator obișnuit al unui local public; mușteriu, consumator. ♦ Cel care apelează la serviciile unui avocat, ale unui medic, ale unui croitor etc., considerat în raport cu acela care îi oferă serviciile sale. [Pron. cli-ent. / < lat. cliens , cf. fr. client, it. cliente].
Sursa: Dicționar de neologisme
client -ă, clienți, -te s. m., s. f. (intl.) 1. victimă potențială a unui hoț. 2. infractor căutat de poliție. 3. ins, tip, individ (protagonist al unei narațiuni argotice).Sursa: Dicționar de argou al limbii române *cliént, -ă s. (lat. cliens, cliéntis). La Romanĭ, plebeŭ care era supt [!] patronagiu [!] unuĭ patrician. Azĭ, persoană care-șĭ încredințează interesele unuĭ avocat saŭ unuĭ medic. Mușteriŭ. V. vasal.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cliént s. m., pl. cliénțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită client m. 1. plebeu pus sub patronajul patricienilor, la Romani; 2. cel ce încredințează afacerile sale unui advocat, cel ce se folosește de îngrijirile unui medic, cel ce cumpără într’o prăvălie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fară drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)