CLER, cleruri, s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CLER s. n. totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o eparhie; preoțime. (< it. clero, lat. clerus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CLER s.n. Preoțime; totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o biserică etc. [Cf. germ. Klerus, lat. clerus, gr. kleros].
Sursa: Dicționar de neologisme
cler s. n. – Preoțime. – Var. (înv.) clir, cliros. Mr. clir. Ngr. ϰλñρος (Murnu 14), în parte prin intermediul sl. klirosŭ (Vasmer, Gr., 79), cf. sb., rus. klir, și modern din lat. clerus. Sec. XVI (cu forma cliros). – Der. mod. (din fr.) cleric, s. m.; clerical, adj.; clericalism, s. n. Der. înv. clericesc, (var. cliricesc, sec. XVII), adj.Sursa: Dicționarul etimologic român *cler n., pl. urĭ (vgr. klêros, soartă, condițiune). Corpu preuțesc [!] și călugăresc. – Vechĭ clir și cliros (ngr. kliros, rus. klir, kliros).
Sursa: Dicționaru limbii românești
cler s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cler n. corpul clericilor unei biserici sau al unei țări.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)