Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele clapă:

CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CLÁPĂ s. f. dispozitiv, obiect care servește la închiderea sau deschiderea unui orificiu, la declanșarea unui anumit efect. ♦ a trage ~ (cuiva) = a înșela pe cineva. (< germ. Klappe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

clápă (clápe), s. f.1. Capac, astupătoare. – 2. Tastă, tușă. – 3. Valvă. – 4. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului. – 5. La rindea, lama de metal. – Mr. clapă. Ngr. ϰλάπα (Meyer, Neugr. St., IV, 35; Bogrea, Dacor., I, 263; DAR), în care prin intermediul bg. klapa (Conev 63), și în acelați timp prin germ. Klappe.
Sursa: Dicționarul etimologic român

clapă, clape s. f. păcăleală; escrocherie, înșelătorie.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

clápă f., pl. e (germ. klappe, de unde și ceh. pol. klapa, clapă, pleoapă; bg. ngr. klapa. V. clipesc). Valvă, válvulă, supapă. Capac la prinzătoarea de păsărĭ orĭ la o groapă (ĭar în P. P. din Munt. și la secriŭ [!]). Pĭesa pe care apeșĭ la un instrument muzical (piano, flaut, corn) ca să daĭ drumu sunetuluĭ. Capacu buzunaruluĭ la haĭnă. Fig. A trage cuĭva clapa, a-l prinde în capcană, a-l păcăli, a-l înșela.
Sursa: Dicționaru limbii românești

clápă s. f., g.-d. art. clápei; pl. clápe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

clapă f. 1. ciocănel de piano sau de alt instrument muzical; 2. capac mic care se ridică și se lasă cu ajutorul unei coarde, la flaut, tulumbe, etc.; 3. capac de cosciug: să-i fac cosciug de argint și clapă mare de plumb POP.; 4. bașlic. [Nemț. KLAPPE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc1 în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevre (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)