CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ciugulí (-lésc, -ít), vb. – 1. Despre păsări, a ciupi de ici colo cu ciocul mîncare. – 2. A paște, a rupe iarba, a mînca lujeri. – 3. A mînca pe apucate, a mînca dintr-un aliment cîte puțin, luînd de ici și de colo. – 4. A spicui, a culege de ici și de colo. – 5. (Refl.) A se mîngîia. – Var. ciogoli, ciumeli, ciumuli. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91), pentru a cărei consonanță cf. ciocăni, giugiuli, ciufuli, jumuli, etc. Este posibil să existe o legătură cu cioc „plisc” (Cihac, II, 53; Tiktin), dar această ipoteză nu pare necesară. Este puțin probabilă der. din mag. csokolni „a săruta” (Scriban, Arhiva, 1912), sau din mag. csögölni „a curăța de coajă” (DAR). Sensul 5 indică o confuzie cu giugiuli. – DAR consideră ciumeli ca fiind cuvînt distinct, dar nu este posibil să separăm pe ciuguli de ciumuli. Cf. cimili.Sursa: Dicționarul etimologic român
ciuguli, ciugulesc. v. t. (intl.) 1. a fura. 2. a aresta. 3. a condamna la detenție. 4. a bate. 5. a mânca puțin.Sursa: Dicționar de argou al limbii române ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ciugulì v. 1. a mânca ciupind cu ciocul (se zice de pasări); 2. a mânca fără poftă, luând bucăți foarte mici în gură; 3. fig. a se săruta (de tineri îndrăgiți): să vă ciuguliți ca doi hulubași Al. [Derivat din cioc].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)