Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele ciuș:

CIUȘ interj. Strigăt cu care cineva îndeamnă măgarul la drum sau cu care îl oprește din mers. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ciuș, -ă, adj. (reg.) miop, cu vederea slabă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

ciuș interj. – Se folosește pentru a îndemna măgarii. Origine probabil expresivă; coincide cu bg. și ngr. (DAR). Cf. ciuș, s. n. (înv., Munt., spate, spinare), din bg. na čuš.Der. ciuști (var. țuști), interj. (exprimă o mișcare rapidă, ca săritura unui iepure, zgomotul unei palme etc.), cf. bîști; ciuști, vb. (a țîșni, a sări brusc un iepure); ciușdi (var. ciujdi), vb. (a se ghemui; a ciuli urechile; a tăia crengile; a fura), ale cărui prime două sensuri îl imită pe a ciuli, iar ultimul pe a ciupi (DAR consideră sensul de la a fura drept primar și derivă cuvîntul de la bg. čužd „ciudat”).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ciuș interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ciuș m. Tr. ciuf (bufniță). ║ a. miop: o găinușă ciușă ISP. [Adică miop ca ciuful: buhele au ochii înfundați și privirea fixă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CIUȘ interj. Strigăt cu care cineva îndeamnă măgarul la drum sau cu care îl oprește din mers. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)