Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele citi:

CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti, a urmări un text cu glas tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.) ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În superstiții; în expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



cití (citésc, citít), vb. – A parcurge un text. – Var. ceti (înv.). Sl. čitati (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57; Skok 65), de la čisti,čitǫ „a cinsti, a citi”, care este etimonul lui cinsti.Der. citanie, s. f. (lectură; înv., învățătură; astăzi, slujbă religioasă), din sl. čitenije, četanije; citeț, s. m. (cititor), din sl. čĭticĭ; citeț, adj. (lizibil), de la citi; citeală, s. f. (înv., lectură, studiu); citire, s. f. (lectură; enciclopedie, manual, carte de școală elementară); cititor, s. m. (lector).
Sursa: Dicționarul etimologic român

citi, citesc I v. t. a ghici intențiile cuiva. II v. i. a bea, a trage la măsea.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

citì (Mold. cetì) v. 1. a cunoaște literele alfabetului și a ști să le împreune în vorbe; 2. a parcurge cu ochii sau a rosti cu glas tare un text tipărit sau scris: a citi ziare; 3. fig. a pătrunde ceva întunecos sau ascuns: privirea lui citește ’n suflete omenești EM.; 4. a ghici, a descoperi: citesc în ochii săi. [Slav. ČITǑ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)