CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte, manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a citéț s. (vsl. čitĭcĭ, cititor). Vechĭ. Cititor în biserică, anagnost. Azĭ. Adj., f. -eață. Legibil, ușor de citit: litere citețe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
citéț1 adj. m., pl. citéți; f. citeáță, pl. citéțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită citéț2 (înv.) s. m., pl. citéțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită citeț a. ce se poate lesne citi: scrisoare citeață. [Slav. ČĬTĬȚĬ]. ║ m. cititor în biserică, anagnost.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)