Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele chiulaf:

CHIULÁF, chiulafuri, s. n. (Înv.) Un fel de căciulă turcească mare (în jurul căreia se înfășura turbanul). – Din tc. külâh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



chiuláf (chiuláfuri), s. n. – Căciulă turcească. Tc. külah (Șeineanu, II, 118; Meyer 229; Lokotsch 1232); cf. alb. külaf, bg. kjukaf, sb. ćulaf. Din der. tc. külahci „vînzător de căciuli” și apoi „șmecher” (pentru evoluția cf. papugiu, cioflingar), provine rom. chiulangiu, s. m. (șmecher; elev care chiulește), cf. Scriban, Arhiva, XXIII (1912), p. 382; Iogu, GS, IV, 388; DAR. De la acest cuvînt s-a reconstruit în rom. chiul, s. n. (înșelătorie, festă, renghi; în limbaj școlăresc, absență nejustificată). Reducerea este destul de nefirească (cf. chiulhangiuchiulhan), astfel încît este de presupus că trebuie să se fi produs înainte de propagarea formei chiulangiu (unde n este tîrziu și analogic), adică, pornindu-se de la o formă *chiulagiu. Mai puțin probabilă este explicația lui E. Lange Kowall, GS, VII, 296, care pleacă de la expresia din limbajul școlăresc fr., tireu au cul, întrucît astfel de împrumuturi sînt puțin uzuale în rom., și pentru că fonetismul din fr. nu explică deloc consoana finală. Totuși, această explicație este acceptată de Graur, BL, XIV, 107. – Der. chiuli, vb. (a lipsi fără motiv, a o șterge); chiuleală, s. f. (cursă, figură proastă; absență, fugă).
Sursa: Dicționarul etimologic român

chĭuláf n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] külah, căcĭulă, (fig.) păcăleală [de unde și var. rom. chĭul], külah etmek, a trage chĭulu; alb. bg. kĭulĕaf. V. zărculă. Vechĭ. Căcĭulă turcească. Azĭ. Fam. La așa cap, așa chĭulaf, la așa minte proastă, așa păcăleală.
Sursa: Dicționaru limbii românești

chiuláf (chiu-) (înv.) s. n., pl. chiuláfuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

chiulaf n. 1. căciulă turcească: Sinan își pierdu chiulaful și feregeaua BĂLC.; 2. căciulă în genere: la așa cap așa chiulaf PANN. [Turc, KÜLAH].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CHIULÁF, chiulafuri, s. n. (Înv.) Un fel de căciulă turcească mare (în jurul căreia se înfășura turbanul). – Din tc. külâh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)