Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele chiul:

CHIUL, chiuluri, s. n. (Fam.) Sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; p. ext. înșelătorie. ◊ Loc. vb. A trage chiulul = a) a chiuli; b) a nu-și ține cuvântul dat. A-i trage (cuiva) chiulul = a păcăli, a înșela (pe cineva). – Din fr. [tirer au] cul.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



chiul, chiuluri s. n. 1. sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații / unei îndatoriri. 2. absență nemotivată de la școală, de la facultate sau de la serviciu.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

chĭul n., pl. urĭ (var. din chĭulaf). Fam. A trage chĭulu, a trage chĭulurĭ, a înșela, a păcăli (de ex. neplătind o datorie).
Sursa: Dicționaru limbii românești

chiul (fam.) s. n., pl. chiúluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

chiul n. numai în locuțiunea a trage cuiva chiulul, a-i juca o festă. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CHIUL, chiuluri, s. n. (Fam.) Sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; p. ext. înșelătorie. ◊ Loc. vb. A trage chiulul = a) a chiuli; b) a nu-și ține cuvântul dat. A-i trage (cuiva) chiulul = a păcăli, a înșela (pe cineva). – Din fr. [tirer au] cul.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

chiul - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul chiu