chilău, chilăi, s.m. (reg.) ciocan ferecat, bătac, buzdugan, ghioagă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
chilắu (-ắi), s. n. – Ciocan de lemn, mai. Pol. kilof (Cihac, II, 49) sau mag. külö (DAR); se pare că ambele cuvinte duc la tc. külünk „tîrnăcop”. – Der. rom. indică faptul că termenul a fost interpretat ca o inovație expresivă, care ar fi reprezentat ideea de „minge” sau „obiect rotund”. Der. chilom, s. n. (mai, ciocan; lovitură de pumn), din tc. külünk, cf. sb. ćulum; chilăviță, s. f. (Banat, Olt., sapă, săpăligă); chilos (var. pilos), adj. (încăpățînat, îndărătnic; rezistent, robust; greoi), cuvînt care se consideră în general der. de la pilă prin aluzie la marea sa rezistență (Candrea; Scriban), dar care este de preferat să se interpreteze ca „tare de cap”; chilug, s. n. (mai), de la var. tc. külug, astăzi numai în expresia tuns chilug „tuns zero”, sau „cu falsă corecție”, mold. pilug, s. n. (pisălog de piuliță); chilimboț, s. m. (bulgăre, boț, grunz; băiețel, mucos), der. expresivă în care se combină *chil- „cocoloș” cu boț; chiloman, s. m. (om robust și rotofei), cu suf. expresiv -man, cf. gogoman, hoțoman, cotoșman; chiloman, s. n. (larmă, scandal, hărmălaie; Arg., kil, litru), pentru al cărui semantism cf. sp. pelotera (al doilea sens se explică printr-o confuzie hazlie cu chilogram). Chiloman, care „nu are origine cunoscută” (Graur, BL, III, 186 și V, 57; cf. DAR), a fost explicat greșit prin chilogram (Pușcariu, Dacor., IV, 137), sau prin țig. keliben „joc, dans”, gen. pl. kelimangero (Graur, 186; Juilland 161).Sursa: Dicționarul etimologic român
chilắŭ n., pl. ăĭe (ung. külü, kölyü, piŭă de bătut postavu, d. turc. külug. V. chĭulug). Trans. Cĭocan foarte mare, baros.
Sursa: Dicționaru limbii românești