CHEFLÍU, -ÍE, cheflii, adj. Căruia îi plac chefurile; p. ext. cu chef, amețit de băutură; vesel, bine dispus. – Din tc. keyfli (lit. keyifli).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHEFLÍU, -ÍE, cheflii, adj. Căruia îi plac chefurile; p. ext. cu chef, amețit de băutură; vesel, bine dispus. – Tc. keyfli.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
cheflíŭ, -íe adj. (turc. kefli). Fam. Bine dispus, vesel. Ĭubitor de chef, de beție. Cam beat, amețit.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!cheflíu (che-fliu/chef-liu) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. cheflíe; pl. m. și f. cheflíiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chefliu a. 1. care e totdeauna cu chef, vesel; 2. cui place a face chef: om chefliu; 3. amețit, beat: io, cumnată, o să viu, cum mă vezi așa chefliu ! POP. [Turc. KEFLI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CHEFLÍU, -ÍE, cheflii, adj., s. m. și f. (Om) căruia îi plac chefurile; p. ext. (om) cu chef, amețit de băutură; (om) vesel, binedispus. – Din tc. keyfli (lit. keyifli).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)