Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele cert:

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CERT, -Ă adj. sigur, neîndoielnic, neîndoios. (< it. certo, lat. certus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CERT- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sigur”, „neîndoielnic”. [< lat. certus].
Sursa: Dicționar de neologisme

CERT, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, neîndoios. [< lat. certus, cf. it. certo].
Sursa: Dicționar de neologisme

cert (cértă), adj. – Sigur, neîndoios. Lat. certus (sec. XIX). – Der. (din fr.) certifica, vb.; certificat, s. n.; certificator, adj.; certitudine, s. f.; incertitudine, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Lat. lit. certus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*1) cert, -ă adj. (lat. certus, d. cérnere. V. cert 2). Sigur, pozitiv, neîndoĭos: un fapt cert. Determinat, anumit: o certă cantitate. Adv. În mod cert.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) cert, a v. tr. (lat. certare, a lupta, d. cérnere, a cerne, a distinge. V. con-cert, crimă, cĭur). Mustru, fac observațiune p. o greșală. Vechĭ. Pedepsesc: a certa cu moarte. V. refl. Discut violent cu cineva. Rup relațiunile personale cu cineva: s´aŭ certat de mult și certațĭ aŭ rămas pînă azĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cert a. și adv. sigur, neîndoios: lucru cert.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

cert - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul certa

cert - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul certa