Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele cerdac:

CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Var.: ceardác s. n.] – Din tc. çardak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



cerdác (cerdace), s. n.1. Balcon închis cu gratii sau geamuri. – 2. Pavilion, chioșc. – 3. Terasă, balcon. – 4. Acoperiș cu care se protejează troițele și fîntînile. – Mr. cirdache, megl. čărdac. Tc. çerdak (Cihac, II, 560; Șeineanu, II, 123; Roesler 607; Meyer 442; Lokotsch 397; Ronzevalle 73); cf. ngr. τσαρδάϰι, alb. tśardhak, bg., sb., rus. čardak. După Miklosich, Wander., 13, rut. čerdak provine din rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, așezat deasupra gârliciului pivniței (la casele țărănești); galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri). ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți (servind ca post de observație). 3. Acoperiș de fântână. [Var.: ceardác s. n.] – Tc. çardak.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

cerdác, V. ceardac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cerdác s. n., pl. cerdáce/cerdácuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cerdac n. Mold. V. ceardac.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Pl. și: cerdacuriVar.: ceardác s. n.] – Din tc. çardak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Var.: ceardác s. n.] – Din tc. çardak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cerdác (cerdace), s. n.1. Balcon închis cu gratii sau geamuri. – 2. Pavilion, chioșc. – 3. Terasă, balcon. – 4. Acoperiș cu care se protejează troițele și fîntînile. – Mr. cirdache, megl. čărdac. Tc. çerdak (Cihac, II, 560; Șeineanu, II, 123; Roesler 607; Meyer 442; Lokotsch 397; Ronzevalle 73); cf. ngr. τσαρδάϰι, alb. tśardhak, bg., sb., rus. čardak. După Miklosich, Wander., 13, rut. čerdak provine din rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, așezat deasupra gârliciului pivniței (la casele țărănești); galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri). ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți (servind ca post de observație). 3. Acoperiș de fântână. [Var.: ceardác s. n.] – Tc. çardak.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

cerdác, V. ceardac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cerdác s. n., pl. cerdáce/cerdácuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cerdac n. Mold. V. ceardac.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Pl. și: cerdacuriVar.: ceardác s. n.] – Din tc. çardak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)