Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele cens:

CENS s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor. Efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CENS s. n. 1. (în Roma antică) recensământ al verii și al cetățenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc. 2. (în feudalism) prestație anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului. 3. grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. ◊ (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetățean să aleagă sau să fie ales. (< lat. census, fr. cens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CENS s.n. 1. Recensământ făcut din cinci în cinci ani în vechea Romă asupra cetățenilor și a averii lor. ♦ Cens electoral = cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetățean să aleagă sau să fie ales. 2. (În orânduirea feudală) Prestație anuală în bani sau în natură, datorată de posesorul pământului seniorului său feudal. [Pl. -suri. / < lat. census, cf. fr. cens, it. censo].
Sursa: Dicționar de neologisme

cens (cénsuri), s. n. – Recensămînt. Lat. census (sec. XIX). – Der. censitar, adj., din fr. censitaire; censor, s. m., din lat.; censură, s. f., din lat.; censura (var. cenzura), vb., din fr. censurer; censurabil (var. cenzurabil), adj., din fr. censurable. În censură și der. săi, s sună aproape totdeauna ca z (inversul produce efectul unui purism afectat și învechit), probabil prin influența pronunțării germane.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CENS s. n. 1. (În statul roman) Recensământ al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază la recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. 2. (În orânduirea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări capitaliste) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale restrictive ale epocii, necesară pentru acordarea dreptului de alegător sau de ales și pentru delimitarea colegiilor electorale din care făceau parte cetățenii. – Lat. lit. census.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*cens n., pl. urĭ (lat. census, socoteală, V. recensiune). Recensiment [!], la Romanĭ. Datorie anuală a censitaruluĭ. Avere pe care trebuĭa s´o aĭ ca să fiĭ alegător în vre-un colegiŭ: censu electoral.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cens s. n., pl. cénsuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cens n. 1. odinioară la Romani, numărarea cetățenilor și evaluarea averii lor (azi recensământ): profesiunile liberale sunt scutite de cens; 2. impozit sau prestațiune anuală: dispensă de cens; cens electoral, cotitatea de impozite necesare spre a fi alegător sau ales.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CENS, censuri, s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)