CELESTÍNĂ s. f. Sulfat de stronțiu natural, sticlos-transparent, incolor sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu. – Din fr. célestine.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CELESTÍNĂ s. f. sulfat natural de stronțiu. (< fr. célestine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CELESTÍNĂ s.f. Sulfat natural de stronțiu. [Pl. -ne. / < fr. célestine].
Sursa: Dicționar de neologisme
CELESTINĂ (‹ fr. {i}; {s} lat. celestis „ceresc”) s. f. Sulfat natural de stronțiu, de culoare alb-albăstruie, transparent, cu luciu sticlos sidefos, format în filoane hidrotermale sau în roci sedimentare sub formă de nodule sau cuiburi. Constituie principala sursă de stronțiu (56,4 %). Se utilizează în pirotehnie, ind. zahărului.Sursa: Dicționar enciclopedic CELESTÍNĂ s. f. Sulfat de stronțiu natural, întrebuințat ca materie primă pentru prepararea compușilor de stronțiu. – Fr. célestine.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *celestínă f., pl. e (lat. caelestis, ceresc, adică „de coloarea [!] ceruluĭ”). Min. Sulfat natural de stronțiŭ (un mineral de ordinar albastru).
Sursa: Dicționaru limbii românești
celestínă s. f., g.-d. art. celestíneiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
CELESTÍNĂ s. f. Sulfat de stronțiu natural, sticlos-transparent, incolor sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu. – Din fr. célestine.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
celestina - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul celestin
celestină - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul celestin