CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
ceártă f., pl. certe (d. a te certa). Discusiune [!] pe ton supărat, sfadă, gîlceavă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ceartă f. discuțiune prea vie. [Abstras din certà].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
ceartă - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul certa
ceartă - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul certa
ceartă - Verb, Imperativ, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul certa