Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele caravană:

CARAVÁNĂ, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni și de animale de povară (de obicei cămile), care transportă mărfuri, bagaje etc. prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule împreună cu călătorii din ele, care parcurg împreună același drum. ♦ Grup de vehicule care străbat o țară în scopuri culturale, sanitare etc. Caravană sanitară. Caravană cinematografică. 2. (Reg.) Căruță sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CARAVÁNĂ s. f. 1. convoi de călători care străbate deșertul (pe cămile). 2. ansamblu de turiști și vehicule rutiere care se deplasează în grup pe același itinerar. ◊ grup de vehicule (cu personalul aferent) care urmează același itinerar (în scopuri culturale, sanitare etc.). 3. rulotă de turism. (< fr. caravane, /3/engl. caravan)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CARAVÁNĂ s.f. Convoi de călători care străbate deșertul (cu bagaje și animale de transport). ♦ Convoi de călători și de vehicule care urmează împreună același itinerar. ♦ Rulotă. [< fr. caravane, cf. pers. kayrawan].
Sursa: Dicționar de neologisme

caravánă (caraváne), s. f. – Convoi. – Mr. cărvane. Fr. caravane, din per. karwan. Din același cuvînt oriental, caravană, s. f. (car mare de transport), prin intermediul rut. karavan, și prin intermediul tc. kervan (Roesler 595; Șeineanu, II, 107; Meyer 177; Lokotsch 1075), chervan, s. n. (convoi; car mare de transport), cf. ngr. ϰαρβάνι (› mr.), alb. karvan, bg. kervan.Der. caravanserai, s. n. (han pentru caravane), din tc. kervan, per, karwan, și tc. seray „casă”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CARAVÁNĂ, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni și de animale de povară, care transportă mărfuri, bagaje etc., prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule și de călători care parcurg împreună același drum. ◊ Caravană cinematografică = grup de automobile special amenajate, care dau reprezentații cinematografice în anumite locuri. 2. (Reg.) Căruță sau car pentru transport. – Fr. caravane.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*caravánă f., pl. e (fr. caravane, it. -ana, g. pers. kiarvân, kârvân. V. chervan). Ceată de călătorĭ (pe jos, în căruțe saŭ călărĭ) în Asia și Africa.
Sursa: Dicționaru limbii românești

caravánă s. f., g.-d. art. caravánei; pl. caraváne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

caravană f. ceată de călători asociați pentru siguranța comună (mai ales în Orient): rătăcitoare caravane ostenite AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

caravană f. Buc. dric, patașcă. [Rut. KAKAVAN (v. chervan)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CARAVÁNĂ, caravane, s. f. 1. Grup de oameni și de animale de povară (de obicei cămile), care străbat împreună un pustiu. ♦ Convoi de vehicule cu călători, care parcurg împreună același drum. ♦ Grup de vehicule sau de persoane care călătoresc împreună în scopuri culturale, sanitare, turistice etc. Caravană sanitară. Caravană cinematografică. 2. (Reg.) Căruță sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)