CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CARABINIÉR s. m. 1. (în trecut) soldat înarmat cu carabină. 2. membru al jandarmeriei (în Italia); nume dat vameșilor în Spania. (< fr. carabinier, it. carabiniere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CARABINIÉR s.m. Soldat înarmat cu carabină. ♦ Soldat care face serviciu de poliție în Italia. [Pron. -ni-er. / < fr. carabinier, it. carabiniere].
Sursa: Dicționar de neologisme
CARABINIER (‹ fr.) s. m. 1. Soldat înarmat cu o carabină. ♦ (În Franța) Denumire dată soldaților din cavaleria grea (sec. 17-19) înarmați cu carabine, precum și soldaților de elită din infanterie (1788-1792). 2. Denumire dată astăzi vameșilor în Spania (carabineros), iar în Italia și alte state jandarmeriei (carabinieri).Sursa: Dicționar enciclopedic CARABINIÉR, carabinieri, s. m. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină. [Pr.: -ni-er] – Fr. carabinier.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *carabiniér m. Soldat armat cu carabină (în cavalerie și jandarmerie). În Italia, jandarm. În Spania, agent vamal.
Sursa: Dicționaru limbii românești
carabiniér (-ni-er) s. m., pl. carabiniériSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
carabinier m. soldat înarmat cu carabină.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)