CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CAPÓT1 s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. [Pl. -oate, var. capod s.n. / < fr. capot].
Sursa: Dicționar de neologisme
CAPÓT2 s.n. (Franțuzism) Lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. [Pl. -turi. / < fr. capot].
Sursa: Dicționar de neologisme
CAPÓT2 s. n. lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. (< fr. capot)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CAPÓT1 s. n. 1. îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. (< fr. capot)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
capót (capoáte), s. n. – 1. Manta militară. – 2. Halat, îmbrăcăminte de casă. – Mr. capot. It. capotto, prin intermediul tc. kapot (Cihac, II, 40; Șeineanu, II, 87); cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα, bg., rus. kapot, ceh., mag. kaput. Din același cuvînt it. vine fr. capote, care a dat în rom. capotă, s. f. (manta militară; acoperiș pliabil al unui automobil; prezervativ), cu der. capota, vb. (a se scufunda; a se nărui) și capotaj, s. n. (încuietoarea capotei unui automobil; răsturnare).Sursa: Dicționarul etimologic român CAPÓT1 adj. invar. (Înv., în limbajul jucătorilor de cărți, în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Fr. capot.Sursa: Dicționarul limbii române moderne CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – (1) Fr. capot, (2) tc. kapot.Sursa: Dicționarul limbii române moderne capót1 (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită capót și capód n., pl. urĭ și oate, oade (turc. kapot și kapod, d. it. cappotto, manta cu glugă, manta militară, d. cappa, manta. V. capă, capelă 1, capișon, căput, cabană 1, scap. Cp. cu căcĭulă). Munt. Sec. 18-19. Manta boĭerească. Manta militară. Azĭ (capot, pl. oate, d. rus. kapót, din fr. capote). Rochie dintr´o singură bucată pe care femeile o poartă în casă (V. capoțel). – În Munt. vulg. capod (TMI, 2, 173).
Sursa: Dicționaru limbii românești
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită capot n. 1. od. manta boierească: tată-meu își pune capotul cel roșu și încalecă calul GHICA; 2. în special, manta militară: călăreții turci purtând niște capoate de felendreș OD.; 3. un fel de scurteică (cf. capoțel). [Turc. KAPOT (din it. capotto, manta de ploaie)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
capot n. haină femeiască de casă deschisă pe dinainte.(= fr. capote).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CAPÓT1 s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. [Pl. -oate, var. capod s.n. / < fr. capot].
Sursa: Dicționar de neologisme
CAPÓT2 s.n. (Franțuzism) Lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. [Pl. -turi. / < fr. capot].
Sursa: Dicționar de neologisme
CAPÓT2 s. n. lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. (< fr. capot)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CAPÓT1 s. n. 1. îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. (< fr. capot)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
capót (capoáte), s. n. – 1. Manta militară. – 2. Halat, îmbrăcăminte de casă. – Mr. capot. It. capotto, prin intermediul tc. kapot (Cihac, II, 40; Șeineanu, II, 87); cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα, bg., rus. kapot, ceh., mag. kaput. Din același cuvînt it. vine fr. capote, care a dat în rom. capotă, s. f. (manta militară; acoperiș pliabil al unui automobil; prezervativ), cu der. capota, vb. (a se scufunda; a se nărui) și capotaj, s. n. (încuietoarea capotei unui automobil; răsturnare).Sursa: Dicționarul etimologic român CAPÓT1 adj. invar. (Înv., în limbajul jucătorilor de cărți, în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Fr. capot.Sursa: Dicționarul limbii române moderne CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – (1) Fr. capot, (2) tc. kapot.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
capót1 (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită capót și capód n., pl. urĭ și oate, oade (turc. kapot și kapod, d. it. cappotto, manta cu glugă, manta militară, d. cappa, manta. V. capă, capelă 1, capișon, căput, cabană 1, scap. Cp. cu căcĭulă). Munt. Sec. 18-19. Manta boĭerească. Manta militară. Azĭ (capot, pl. oate, d. rus. kapót, din fr. capote). Rochie dintr´o singură bucată pe care femeile o poartă în casă (V. capoțel). – În Munt. vulg. capod (TMI, 2, 173).
Sursa: Dicționaru limbii românești
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită capot n. 1. od. manta boierească: tată-meu își pune capotul cel roșu și încalecă calul GHICA; 2. în special, manta militară: călăreții turci purtând niște capoate de felendreș OD.; 3. un fel de scurteică (cf. capoțel). [Turc. KAPOT (din it. capotto, manta de ploaie)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
capot n. haină femeiască de casă deschisă pe dinainte.(= fr. capote).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CAPÓT1 s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. [Pl. -oate, var. capod s.n. / < fr. capot].
Sursa: Dicționar de neologisme
CAPÓT2 s.n. (Franțuzism) Lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. [Pl. -turi. / < fr. capot].
Sursa: Dicționar de neologisme
CAPÓT2 s. n. lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. (< fr. capot)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CAPÓT1 s. n. 1. îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. (< fr. capot)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
capót (capoáte), s. n. – 1. Manta militară. – 2. Halat, îmbrăcăminte de casă. – Mr. capot. It. capotto, prin intermediul tc. kapot (Cihac, II, 40; Șeineanu, II, 87); cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα, bg., rus. kapot, ceh., mag. kaput. Din același cuvînt it. vine fr. capote, care a dat în rom. capotă, s. f. (manta militară; acoperiș pliabil al unui automobil; prezervativ), cu der. capota, vb. (a se scufunda; a se nărui) și capotaj, s. n. (încuietoarea capotei unui automobil; răsturnare).Sursa: Dicționarul etimologic român CAPÓT1 adj. invar. (Înv., în limbajul jucătorilor de cărți, în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Fr. capot.Sursa: Dicționarul limbii române moderne CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – (1) Fr. capot, (2) tc. kapot.Sursa: Dicționarul limbii române moderne capót1 (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită capót și capód n., pl. urĭ și oate, oade (turc. kapot și kapod, d. it. cappotto, manta cu glugă, manta militară, d. cappa, manta. V. capă, capelă 1, capișon, căput, cabană 1, scap. Cp. cu căcĭulă). Munt. Sec. 18-19. Manta boĭerească. Manta militară. Azĭ (capot, pl. oate, d. rus. kapót, din fr. capote). Rochie dintr´o singură bucată pe care femeile o poartă în casă (V. capoțel). – În Munt. vulg. capod (TMI, 2, 173).
Sursa: Dicționaru limbii românești
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
capot n. 1. od. manta boierească: tată-meu își pune capotul cel roșu și încalecă calul GHICA; 2. în special, manta militară: călăreții turci purtând niște capoate de felendreș OD.; 3. un fel de scurteică (cf. capoțel). [Turc. KAPOT (din it. capotto, manta de ploaie)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
capot n. haină femeiască de casă deschisă pe dinainte.(= fr. capote).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)