Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele cantar:

CÁNTAR s.n. Vas de băut la greci și la romani, cu picior și toarte. ♦ Fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa. [Pl. -re, var. cantharos s.n. / < fr. canthare < lat. cantharus, gr. kantharos].
Sursa: Dicționar de neologisme



CÁNTAR s. n. 1. vas de băut la greci și romani, cu picior și toarte, folosit la amestecatul vinului cu apa. 2. fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa. (< fr. canthare, gr. kantharos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

cantár n., pl. e (turc. kantar, d. ar. qyn´tar, care vine d. mgr. kentinárion, ĭar acesta d. lat. centenarium [subînț. pondus, greutate], d. centum, o sută. D. lat. vine germ. zentner; d. ar. vine it. quintale; d. turc. vine ngr. kantári, bg. sîrb. kantar, rus. kantárĭ și kontarĭ. V. centenar, chintal. Balanță romană saŭ alt-fel (dar nu cumpănă). Cantar decimal. Greutate de 44 de ocale saŭ 125 de libre (V. majă). – În nord. cîntar, pop. cîntarĭ (după rus. kontárĭ, ca fînar, rus. fonárĭ). La Moxa (sec. 17) chindinar (după ngr. kendinári), 150 de litre.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cántar (vas, fântână) s. n., pl. cántare
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cântar, cântare s. n. aparatul genital bârbătesc (cu penisul erect plasat între testicule).
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

cântár s. n., pl. cântáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cântar n. 1. unealtă de cântărit cu un singur taler sau, în loc de taler, un cinghel; 2. greutate de 100 oca sau 50 kilograme: îmbarcară pe corăbii aproape o mie cântare de mobile BĂLC. [Turc. KANTAR (din gr. bizantin kentenári = lat. centenarius)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)