CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
Sursa: Dicționar de neologisme
CANTA, familie de boieri din Moldova, descinsă din familia Cantacuzinilor. Mai importanți: 1. Ioan (Ioniță) C., mare spătar. Copist de cronici. 2. Nicolea C., om politic. Președinte al divanului domnesc sub Mihail Sturdza; ministru de Interne (1835, 1857); înverșunat antiunionist.
Sursa: Dicționar enciclopedic
Canta (Spătarul Ioan) m. cronicar român care a lăsat o mică cronică despre evenimentele contemporane ale Moldovei (1741-1769).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
Sursa: Dicționar de neologisme
CANTA, familie de boieri din Moldova, descinsă din familia Cantacuzinilor. Mai importanți: 1. Ioan (Ioniță) C., mare spătar. Copist de cronici. 2. Nicolea C., om politic. Președinte al divanului domnesc sub Mihail Sturdza; ministru de Interne (1835, 1857); înverșunat antiunionist.
Sursa: Dicționar enciclopedic
Canta (Spătarul Ioan) m. cronicar român care a lăsat o mică cronică despre evenimentele contemporane ale Moldovei (1741-1769).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÁNTĂ, cănți, s. f. (reg.) Găleată, vadră.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
cántă f., pl. e (sîrb. ung. kanta, d. germ. kante și kanne. V. cană și cănată. Cp. Bern. 1, 481). Ban. Olt. Găleată de metal. Cofer, vas metalic (de 6-8 litri) de adus și de ținut apa în casă. (Astăzĭ sînt smălțuite). Garniță (bidon) de dus lapte. Ĭal. Stropitoare de grădină. V. polomeac.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cántă, s.f. – Vas de lut în care se pune laptele la prins (Lenghel 1979). Vas de formă lunguiață, cu gâtul mai strâmt (Antologie 1980): „Tăt cu canta țigănească / Lumea să te miluiască” (Papahagi 1925: 171). – Din germ. Kåndl (Țurcanu 2008:82).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cânta, cânt I v. t. 1. (intl.) a denunța. 2. a tâlhări. II v. i. (intl.) a mărturisi.Sursa: Dicționar de argou al limbii române cântá, cânt, vb. intranz., refl. – 1. În Maramureș are sens exclusiv de „a cânta în biserică” (altfel se folosește cuvântul horesc). 2. A se cânta = a boci (Bud 1908). – Lat. cantare.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cântà v. 1. a forma sunete plăcute, modulând vocea; 2. a executa un cântec cu un instrument muzical: a cânta din vioară; 3. se zice de vocea unor păsări: cocoșul cântă; 4. a recita versuri; fig. a celebra: a cânta isprăvile eroului. [Lat. CANTARE).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)