Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele canal:

CANÁL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formație organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CANÁL s. n. 1. albie artificială (râu, fluviu) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ◊ braț de mare între două țărmuri apropiate. ◊ arteră de circulație pe apă. 2. conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. formație anatomică tubulară. ♦ ~ rahidian = canalul din vertebre care conține măduva spinării. ◊ (bot.) cavitate cilindrică drept conduct sau receptacul. 4. mijloc de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (în televiziune). ◊ cale de acces a informațiilor într-un sistem electronic de calcul. (< fr. canal, lat. canalis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CANÁL s.n. 1. Albie artificială (a unui râu, a unui fluviu etc.) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ♦ Braț de mare situat între două țărmuri apropiate. 2. Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. Formație anatomică tubulară. 4. Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (mai ales în televiziune). ♦ Cale de acces a informațiilor într-o mașină de calculat. [Pl. -luri, -le. / < fr. canal, it. canale < lat. canalis].
Sursa: Dicționar de neologisme

CANÁL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificială care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide în diferite scopuri. 3. Tub, vas, cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive). – Fr. canal (lat. lit. canalis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

canál s. n., pl. canále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*canál n., pl. urĭ și e (fr. canal, d. lat. canalis, care vine d. canna, vgr. kánna, trestie, țeavă. V. canelă). Rîŭ făcut de oamenĭ. Strîmtoare marină. Braț de rîŭ. Conduct. Med. Vas, vînă. Fig. Cale, mijloc: pin [!] canalu științeĭ (maĭ elegant cale). Acest ziar e un canal de scurgere, publică tot felu de articule [!] calomnioase și triviale.
Sursa: Dicționaru limbii românești

canal n. 1. conduct prin care se scurge apa; 2. conduct pentru trecerea lichidelor și a gazelor din corpul omului: canal respiratoriu; 3. rîu artificial; 4. locul unde marea se îngustează între două țărmuri opuse: 5. fig. intermediar, mijlocire.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CANÁL, canale, s. n. 1. Albie artificală sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CANÁL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formație organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CANÁL s. n. 1. albie artificială (râu, fluviu) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ◊ braț de mare între două țărmuri apropiate. ◊ arteră de circulație pe apă. 2. conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. formație anatomică tubulară. ♦ ~ rahidian = canalul din vertebre care conține măduva spinării. ◊ (bot.) cavitate cilindrică drept conduct sau receptacul. 4. mijloc de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (în televiziune). ◊ cale de acces a informațiilor într-un sistem electronic de calcul. (< fr. canal, lat. canalis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CANÁL s.n. 1. Albie artificială (a unui râu, a unui fluviu etc.) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ♦ Braț de mare situat între două țărmuri apropiate. 2. Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. Formație anatomică tubulară. 4. Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (mai ales în televiziune). ♦ Cale de acces a informațiilor într-o mașină de calculat. [Pl. -luri, -le. / < fr. canal, it. canale < lat. canalis].
Sursa: Dicționar de neologisme

CANÁL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificială care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide în diferite scopuri. 3. Tub, vas, cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive). – Fr. canal (lat. lit. canalis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

canál s. n., pl. canále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*canál n., pl. urĭ și e (fr. canal, d. lat. canalis, care vine d. canna, vgr. kánna, trestie, țeavă. V. canelă). Rîŭ făcut de oamenĭ. Strîmtoare marină. Braț de rîŭ. Conduct. Med. Vas, vînă. Fig. Cale, mijloc: pin [!] canalu științeĭ (maĭ elegant cale). Acest ziar e un canal de scurgere, publică tot felu de articule [!] calomnioase și triviale.
Sursa: Dicționaru limbii românești

canal n. 1. conduct prin care se scurge apa; 2. conduct pentru trecerea lichidelor și a gazelor din corpul omului: canal respiratoriu; 3. rîu artificial; 4. locul unde marea se îngustează între două țărmuri opuse: 5. fig. intermediar, mijlocire.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CANÁL, canale, s. n. 1. Albie artificală sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CANÁL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formație organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CANÁL s. n. 1. albie artificială (râu, fluviu) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ◊ braț de mare între două țărmuri apropiate. ◊ arteră de circulație pe apă. 2. conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. formație anatomică tubulară. ♦ ~ rahidian = canalul din vertebre care conține măduva spinării. ◊ (bot.) cavitate cilindrică drept conduct sau receptacul. 4. mijloc de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (în televiziune). ◊ cale de acces a informațiilor într-un sistem electronic de calcul. (< fr. canal, lat. canalis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CANÁL s.n. 1. Albie artificială (a unui râu, a unui fluviu etc.) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ♦ Braț de mare situat între două țărmuri apropiate. 2. Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. Formație anatomică tubulară. 4. Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (mai ales în televiziune). ♦ Cale de acces a informațiilor într-o mașină de calculat. [Pl. -luri, -le. / < fr. canal, it. canale < lat. canalis].
Sursa: Dicționar de neologisme

CANÁL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificială care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide în diferite scopuri. 3. Tub, vas, cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive). – Fr. canal (lat. lit. canalis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

canál s. n., pl. canále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*canál n., pl. urĭ și e (fr. canal, d. lat. canalis, care vine d. canna, vgr. kánna, trestie, țeavă. V. canelă). Rîŭ făcut de oamenĭ. Strîmtoare marină. Braț de rîŭ. Conduct. Med. Vas, vînă. Fig. Cale, mijloc: pin [!] canalu științeĭ (maĭ elegant cale). Acest ziar e un canal de scurgere, publică tot felu de articule [!] calomnioase și triviale.
Sursa: Dicționaru limbii românești

canal n. 1. conduct prin care se scurge apa; 2. conduct pentru trecerea lichidelor și a gazelor din corpul omului: canal respiratoriu; 3. rîu artificial; 4. locul unde marea se îngustează între două țărmuri opuse: 5. fig. intermediar, mijlocire.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CANÁL, canale, s. n. 1. Albie artificală sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)