CALÍF, califi, s. m. Titlu purtat, după moartea lui Mahomed, de șefii musulmanilor care dețineau puterea politică și pe cea religioasă; persoană având acest titlu. – Din fr. calife.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CALÍF s. m. titlu purtat de șeful religios și politic la musulmanii sunniți. (< fr. calife)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CALÍF s.m. Titlu purtat de suveranii musulmani, succesori ai lui Mahomed. [Cf. fr. calife, it. califfo < ar. khalifa – vicar].
Sursa: Dicționar de neologisme
CALÍF, califi, s. m. Titlu luat după moartea lui Mahomed de șefii musulmanilor care dețineau atât puterea politică cât și pe cea religioasă; persoană având acest titlu. – Fr. calife.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *calíf m. (fr. calif, d. ar. halife, succesor [al luĭ Mohamet]; turc. halif. V. calfă). Titlu primilor suveranĭ mohametanĭ. – Româniĭ, avînd sunetu h, ar trebui să zică halif.
Sursa: Dicționaru limbii românești
calíf s. m., pl. calífiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită calif m. titlul vechilor suverani arabi, succesori ai lui Mahomed.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CALÍF, califi, s. m. Titlu purtat de monarhii din unele state musulmane, care dețineau puterea politică și religioasă, fiind considerat locțiitor al profetului Mahomed pe Pământ; persoană având acest titlu. – Din fr. calife.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) calîf, V. cîlîf.
Sursa: Dicționaru limbii românești
călî́f, V. cîlîf.
Sursa: Dicționaru limbii românești