Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele calvin:

CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CALVÍN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al calvinismului; calvinist. (< /Jean/Calvin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CALVÍN, -Ă adj. Care aparține calvinismului; privitor la calvinism. // s.m. și f. Adept al calvinismului. [< Jean Calvin – propagator al Reformei în Franța și Elveția].
Sursa: Dicționar de neologisme

calvín (calvínă), adj. – Calvinist. De la Calvin. Atestări din sec. XVII, dar probabil aparține sec. anterior. – Der. calvinesc, adj. (calvinist); calvini, vb. (a converti la calvinism); calvinism, s. n.; calvinist, s. m.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CALVIN [calvẽ], Jean (1509-1564), reformator religios și scriitor francez. Autor al operei teologice „Instituția religiei creștine”, devenită baza cultului creștin reformat, numit ulterior calvinism. Fondator și conducător al republicii teocratice din Geneva (1541), după al cărei model s-au constituit numeroase alte biserici reformate. Prozator preclasic, renumit pentru rigoarea stilului său („Catehism”, „Tratat asupra eternei predestinări”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului. – Din Calvin (nume propriu).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*calvín, -ă s. (d. numele sectaruluĭ Calvin). Calvinist, adept al luĭ Calvin. Adj. Calvinesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Calvin, (Ioan) m. fundatorul protestantismului, în Franța și Elveția. La Geneva fu capul, trufaș și tiran, al unei adevărate teocrații (1509-1564).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CALVÍN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al calvinismului; calvinist. (< /Jean/Calvin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CALVÍN, -Ă adj. Care aparține calvinismului; privitor la calvinism. // s.m. și f. Adept al calvinismului. [< Jean Calvin – propagator al Reformei în Franța și Elveția].
Sursa: Dicționar de neologisme

calvín (calvínă), adj. – Calvinist. De la Calvin. Atestări din sec. XVII, dar probabil aparține sec. anterior. – Der. calvinesc, adj. (calvinist); calvini, vb. (a converti la calvinism); calvinism, s. n.; calvinist, s. m.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CALVIN [calvẽ], Jean (1509-1564), reformator religios și scriitor francez. Autor al operei teologice „Instituția religiei creștine”, devenită baza cultului creștin reformat, numit ulterior calvinism. Fondator și conducător al republicii teocratice din Geneva (1541), după al cărei model s-au constituit numeroase alte biserici reformate. Prozator preclasic, renumit pentru rigoarea stilului său („Catehism”, „Tratat asupra eternei predestinări”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului. – Din Calvin (nume propriu).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*calvín, -ă s. (d. numele sectaruluĭ Calvin). Calvinist, adept al luĭ Calvin. Adj. Calvinesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Calvin, (Ioan) m. fundatorul protestantismului, în Franța și Elveția. La Geneva fu capul, trufaș și tiran, al unei adevărate teocrații (1509-1564).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)