CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. – Din fr. calomnie, lat. calumnia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CALOMNÍE s. f. afirmație mincinoasă și tendențioasă care atinge onoarea și reputația cuiva; defăimare. (< fr. calomnie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CALOMNÍE s.f. Afirmație neadevărată și tendențioasă, care atinge reputația și onoarea cuiva; bârfeală, defăimare. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. calomnie, cf. lat. calumnia].
Sursa: Dicționar de neologisme
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă făcută cu scopul de a atinge onoarea și reputația cuiva. – Fr. calomnie (lat. lit. calumnia).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *calomníe f. (fr. calomnie, d. lat. calúmnia). Acuzațiune falsă, bîrfire, defăĭmare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
calomníe s. f., art. calomnía, g.-d. art. calomníei; pl. calomníi, art. calomníileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită calomnie f. acuzare falșă ce atinge onoarea cuiva.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. – Din fr. calomnie, lat. calumnia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
calomnie - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul calomnia