Am găsit 33 de definiții pentru cuvantul/cuvintele calafat:

CALAFÁT s. n. Câlți sau cârpe destrămate îmbibate cu catran, cu care se astupă crăpăturile la bordajele și la punțile de lemn ale navelor. – Din tc. kalafat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

calafát (-turi), s. n. – Cîlți îmbibați cu catran cu care se astupă crăpăturile navelor. Tc. kalafat „călăfătuire”, sau ngr. ϰαλαφίτης, ambele din it. calafatare (Roesler 594; Lokotsch 720; Ronzevalle 129); cf. fr. calfeutrer, sp. calafatear, și, pe de altă parte, bg. kalafat. Sec. XVII; a dat numele orașului Calafat.Der. cal(a)fătui, vb. (a astupa cu calafat găurile).
Sursa: Dicționarul etimologic român


CALAFAT, oraș în jud. Dolj, port pe stg. Dunării; 20.542 loc. (1991). Expl. de argile, nisipuri și pietrișuri. Filatură și țesătorie de bumbac; întreprinderi de prelucr. metalelor, electrotehnice, de mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămidă), de mobilă și alim. (morărit și panificație, zahăr, conserve de legume, lapte praf, unt). Menționat documentar din 1424. Declarat oraș în 1855. C. a avut rol tactic și strategic în timpul Războiului de independență (1877-1878), cînd a devenit teatrul primelor schimburi de focuri de artilerie între oastea română și cea turcească. Muzeu de istorie, de artă și etnografie. Monumentul „1877”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

CALAFÁT s. n. Câlți sau cârpe destrămate, răsucite în sfori și îmbibate cu catran, cu care se astupă crăpăturile la bărci și la punțile navelor. – Tc. kalafat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

Calafát (nume de loc) s. propriu n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

calafát n., pl. urĭ (turc. kalafat, calăfătuire; ngr. kalafátis). Materie de astupat crăpăturile corăbiilor compusă din cîlț și catran orĭ ceară.
Sursa: Dicționaru limbii românești

calafát (obiect) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

calafat n. stinghia din fundul butoiului. [Lit. astupătoare: v. călăfătui].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Calafat n. comună urbană în Județul Doljiu, port pe Dunăre, de mare importanță strategică: 8000 loc. Monumentul Independenței; catedrala sfântului Nicolae. Oraș vechiu, întemeiat de Genovezl. Aci s’au dat mai multe lupte între Ruși și Turci (1828 și 1853); în campania, din 1877, Calafatul fu aparat de armata română în contra Turcilor. [It. CALAFATO, cel ce călăfătuește o corabie: termen de marină genoveză].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Calafat (Insula) f. V. Independența.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CALAFÁT s. n. Amestec din câlți sau cârpe destrămate, îmbibate cu catran, cu care se etanșează bărcile și punțile navelor. – Din tc. kalafat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CALAFÁT s. n. Câlți sau cârpe destrămate îmbibate cu catran, cu care se astupă crăpăturile la bordajele și la punțile de lemn ale navelor. – Din tc. kalafat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

calafát (-turi), s. n. – Cîlți îmbibați cu catran cu care se astupă crăpăturile navelor. Tc. kalafat „călăfătuire”, sau ngr. ϰαλαφίτης, ambele din it. calafatare (Roesler 594; Lokotsch 720; Ronzevalle 129); cf. fr. calfeutrer, sp. calafatear, și, pe de altă parte, bg. kalafat. Sec. XVII; a dat numele orașului Calafat.Der. cal(a)fătui, vb. (a astupa cu calafat găurile).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CALAFAT, oraș în jud. Dolj, port pe stg. Dunării; 20.542 loc. (1991). Expl. de argile, nisipuri și pietrișuri. Filatură și țesătorie de bumbac; întreprinderi de prelucr. metalelor, electrotehnice, de mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămidă), de mobilă și alim. (morărit și panificație, zahăr, conserve de legume, lapte praf, unt). Menționat documentar din 1424. Declarat oraș în 1855. C. a avut rol tactic și strategic în timpul Războiului de independență (1877-1878), cînd a devenit teatrul primelor schimburi de focuri de artilerie între oastea română și cea turcească. Muzeu de istorie, de artă și etnografie. Monumentul „1877”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

CALAFÁT s. n. Câlți sau cârpe destrămate, răsucite în sfori și îmbibate cu catran, cu care se astupă crăpăturile la bărci și la punțile navelor. – Tc. kalafat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

Calafát (nume de loc) s. propriu n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

calafát n., pl. urĭ (turc. kalafat, calăfătuire; ngr. kalafátis). Materie de astupat crăpăturile corăbiilor compusă din cîlț și catran orĭ ceară.
Sursa: Dicționaru limbii românești

calafát (obiect) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

calafat n. stinghia din fundul butoiului. [Lit. astupătoare: v. călăfătui].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Calafat n. comună urbană în Județul Doljiu, port pe Dunăre, de mare importanță strategică: 8000 loc. Monumentul Independenței; catedrala sfântului Nicolae. Oraș vechiu, întemeiat de Genovezl. Aci s’au dat mai multe lupte între Ruși și Turci (1828 și 1853); în campania, din 1877, Calafatul fu aparat de armata română în contra Turcilor. [It. CALAFATO, cel ce călăfătuește o corabie: termen de marină genoveză].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Calafat (Insula) f. V. Independența.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CALAFÁT s. n. Amestec din câlți sau cârpe destrămate, îmbibate cu catran, cu care se etanșează bărcile și punțile navelor. – Din tc. kalafat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CALAFÁT s. n. Câlți sau cârpe destrămate îmbibate cu catran, cu care se astupă crăpăturile la bordajele și la punțile de lemn ale navelor. – Din tc. kalafat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

calafát (-turi), s. n. – Cîlți îmbibați cu catran cu care se astupă crăpăturile navelor. Tc. kalafat „călăfătuire”, sau ngr. ϰαλαφίτης, ambele din it. calafatare (Roesler 594; Lokotsch 720; Ronzevalle 129); cf. fr. calfeutrer, sp. calafatear, și, pe de altă parte, bg. kalafat. Sec. XVII; a dat numele orașului Calafat.Der. cal(a)fătui, vb. (a astupa cu calafat găurile).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CALAFAT, oraș în jud. Dolj, port pe stg. Dunării; 20.542 loc. (1991). Expl. de argile, nisipuri și pietrișuri. Filatură și țesătorie de bumbac; întreprinderi de prelucr. metalelor, electrotehnice, de mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămidă), de mobilă și alim. (morărit și panificație, zahăr, conserve de legume, lapte praf, unt). Menționat documentar din 1424. Declarat oraș în 1855. C. a avut rol tactic și strategic în timpul Războiului de independență (1877-1878), cînd a devenit teatrul primelor schimburi de focuri de artilerie între oastea română și cea turcească. Muzeu de istorie, de artă și etnografie. Monumentul „1877”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

CALAFÁT s. n. Câlți sau cârpe destrămate, răsucite în sfori și îmbibate cu catran, cu care se astupă crăpăturile la bărci și la punțile navelor. – Tc. kalafat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

Calafát (nume de loc) s. propriu n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

calafát n., pl. urĭ (turc. kalafat, calăfătuire; ngr. kalafátis). Materie de astupat crăpăturile corăbiilor compusă din cîlț și catran orĭ ceară.
Sursa: Dicționaru limbii românești

calafát (obiect) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

calafat n. stinghia din fundul butoiului. [Lit. astupătoare: v. călăfătui].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Calafat n. comună urbană în Județul Doljiu, port pe Dunăre, de mare importanță strategică: 8000 loc. Monumentul Independenței; catedrala sfântului Nicolae. Oraș vechiu, întemeiat de Genovezl. Aci s’au dat mai multe lupte între Ruși și Turci (1828 și 1853); în campania, din 1877, Calafatul fu aparat de armata română în contra Turcilor. [It. CALAFATO, cel ce călăfătuește o corabie: termen de marină genoveză].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Calafat (Insula) f. V. Independența.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CALAFÁT s. n. Amestec din câlți sau cârpe destrămate, îmbibate cu catran, cu care se etanșează bărcile și punțile navelor. – Din tc. kalafat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)