CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a caiá (caiéle), s. f. – Cui de potcoavă. Tc. kaye, cf. kayar „potcoavă cu țepi, împotriva alunecării” (Șeineanu, II, 76; Tiktin; DAR). După Scriban, din germ. Keil, ipoteză puțin probabilă (după Philippide, Principii, 33, din lat. *clavella).Sursa: Dicționarul etimologic român
CAIÁ, caiele, s. f. Cui de potcoavă. – Comp. tc. kayar „potcoavă cu ghimpi”.Sursa: Dicționarul limbii române moderne caĭá f. (poate d. germ. keil, cuĭ, pl. keile, de unde caĭele, caĭa, dacă nu maĭ degrabă d. turc. kaĭar, potcoavă cu colțĭ). Cuĭ de potcoavă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
caiá s. f., art. caiáua, g.-d. art. caiélei; pl. caiéle, art. caiéleleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită caia f. cuiul de potcoavă la cismă sau la piciorul calului: cioboaie cu călcâiul potcovit cu caiele [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
căia - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul căi