Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele cabinet:

CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesiuni. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministruluiȘef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = birou pentru cercetarea și trierea probelor de acuzare condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri; guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CABINÉT s. n. I. 1. încăpere de lucru într-un apartament, într-o instituție. 2. birou (într-o întreprindere sau instituție) unde lucrează cineva. 3. secție, serviciu într-o întreprindere sau instituție destinate unor studii. ♦ ~ metodic = a) centru didactic al activității metodice; b) secție de îndrumare și informare în bibliotecile mari și în întreprinderi: ~ tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi, unități școlare etc. 4. gen de muzeu care păstrează piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (în unele țări) consiliu de miniștri, guvern. III. mobilă stil, bogat ornată și cu sertare pentru păstrarea de obiecte prețioase. (< fr. cabinet)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CABINÉT s.n. 1. Încăpere (într-o casă, într-un apartament etc.) mai retrasă și mai liniștită decât celelalte, destinată anumitor folosințe (pentru lucru, în vederea exercitării unei profesiuni etc.). 2. Încăpere sau serie de încăperi (în localul unei instituții) unde lucrează cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Secție, serviciu de studii. ◊ Cabinet metodic = a) centru didactic al activității metodice dintr-o școală, dintr-un oraș etc.; b) secție de îndrumare și de informare în bibliotecile mari și în întreprinderi; (ieșit din uz) cabinet de partid = centru în care se dădeau îndrumări teoretice și metodice cadrelor de lectori, conferențiari și propagandiști și celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi. 4. Guvern; guvernământ; consiliu de miniștri. 5. Mobilă mică, alcătuită dintr-un corp bogat ornat și cu sertare, așezat pe un suport în formă de masă sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].
Sursa: Dicționar de neologisme

CABINÉT, cabinete, s. n. 1. Încăpere destinată exercitării unei munci intelectuale legate de o anumită profesiune. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului.Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În vechea organizare judecătorească) Cabinet de instrucție = birou în care se făcea cercetarea și trierea probelor de acuzare. ♦ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în organizațiile politice, în întreprinderi și în instituții de învățământ, destinate unor studii și consultații de specialitate. ◊ Cabinet de partid = centru în care se dau îndrumări teoretice și metodice cadrelor de lectori, conferențiari și propagandiști ai partidului și celor care studiază marxism-leninismul. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri; guvern. – Fr. cabinet.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*cabinét n., pl. e (fr. cabinet, d. it. cabinetto, gabinetto). Cameră mică de toaletă. Cameră de studiŭ. Consiliŭ de miniștri, guvern: remanierea cabinetuluĭ. Colecțiune științifică: cabinet de istorie naturală. Eŭf. Latrină. Cabinet de lectură, sală în care-s ziare și cărțĭ de citit. Om de cabinet, acela pe care profesiunea luĭ îl obligă să lucreze cu condeĭu. Ofițer de cabinet, care știe teoria, dar n´are practică.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cabinét s. n., pl. cabinéte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cabinet n. 1. mică încăpere pentru lucru, toaletă, etc.; 2. consiliu de miniștri, guvern: cabinetul din București; 3. locul unde se conservă colecțiuni de obiecte, instrumente: cabinet de fizică, de himie; cabinet de lectură, locul unde se pot citi ziare sau cărți cu plată.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesii. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului.Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = serviciu de cercetări judiciare, condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri sau guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesiuni. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministruluiȘef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = birou pentru cercetarea și trierea probelor de acuzare condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri; guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CABINÉT s. n. I. 1. încăpere de lucru într-un apartament, într-o instituție. 2. birou (într-o întreprindere sau instituție) unde lucrează cineva. 3. secție, serviciu într-o întreprindere sau instituție destinate unor studii. ♦ ~ metodic = a) centru didactic al activității metodice; b) secție de îndrumare și informare în bibliotecile mari și în întreprinderi: ~ tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi, unități școlare etc. 4. gen de muzeu care păstrează piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (în unele țări) consiliu de miniștri, guvern. III. mobilă stil, bogat ornată și cu sertare pentru păstrarea de obiecte prețioase. (< fr. cabinet)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CABINÉT s.n. 1. Încăpere (într-o casă, într-un apartament etc.) mai retrasă și mai liniștită decât celelalte, destinată anumitor folosințe (pentru lucru, în vederea exercitării unei profesiuni etc.). 2. Încăpere sau serie de încăperi (în localul unei instituții) unde lucrează cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Secție, serviciu de studii. ◊ Cabinet metodic = a) centru didactic al activității metodice dintr-o școală, dintr-un oraș etc.; b) secție de îndrumare și de informare în bibliotecile mari și în întreprinderi; (ieșit din uz) cabinet de partid = centru în care se dădeau îndrumări teoretice și metodice cadrelor de lectori, conferențiari și propagandiști și celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi. 4. Guvern; guvernământ; consiliu de miniștri. 5. Mobilă mică, alcătuită dintr-un corp bogat ornat și cu sertare, așezat pe un suport în formă de masă sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].
Sursa: Dicționar de neologisme

CABINÉT, cabinete, s. n. 1. Încăpere destinată exercitării unei munci intelectuale legate de o anumită profesiune. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului.Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În vechea organizare judecătorească) Cabinet de instrucție = birou în care se făcea cercetarea și trierea probelor de acuzare. ♦ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în organizațiile politice, în întreprinderi și în instituții de învățământ, destinate unor studii și consultații de specialitate. ◊ Cabinet de partid = centru în care se dau îndrumări teoretice și metodice cadrelor de lectori, conferențiari și propagandiști ai partidului și celor care studiază marxism-leninismul. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri; guvern. – Fr. cabinet.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*cabinét n., pl. e (fr. cabinet, d. it. cabinetto, gabinetto). Cameră mică de toaletă. Cameră de studiŭ. Consiliŭ de miniștri, guvern: remanierea cabinetuluĭ. Colecțiune științifică: cabinet de istorie naturală. Eŭf. Latrină. Cabinet de lectură, sală în care-s ziare și cărțĭ de citit. Om de cabinet, acela pe care profesiunea luĭ îl obligă să lucreze cu condeĭu. Ofițer de cabinet, care știe teoria, dar n´are practică.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cabinét s. n., pl. cabinéte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cabinet n. 1. mică încăpere pentru lucru, toaletă, etc.; 2. consiliu de miniștri, guvern: cabinetul din București; 3. locul unde se conservă colecțiuni de obiecte, instrumente: cabinet de fizică, de himie; cabinet de lectură, locul unde se pot citi ziare sau cărți cu plată.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesii. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului.Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = serviciu de cercetări judiciare, condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri sau guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)