Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele căbaniță:

CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Din bg., scr. kabanica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



cabániță (cabánițe), s. f. – Mantie (se spunea exclusiv de mantia de brocart cu fir de aur, distinctiv al domnitorilor din Moldova și Muntenia, dăruită de Sultan). Var. căbaniță, s. f. (suman). Tc. kapaniça, din per., arab. qaba, cf. caban (Șeineanu, II, 67); cf. bg., sb. kabanica. Var. circulă în Banat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Bg., sb. kabanica (< tc.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

cabániță f., pl. e (bg. kabánica, sîrb. kabànica [dim. d. kàban, mantie], de unde și turc. kapaniča și kabanyča. V. cabană 1. Vechĭ. Mantie blănită cu samur și ornată cu fir de aur și sponcĭ cu diamante pe care sultanu o dăruĭa domnilor româneștĭ împreună cu cuca, sangeacu, topuzu și sabia cînd le acorda tronu. (Această investitură a durat pînă la 1832, cînd cabanița a fost înlocuită cu hervaneaŭa). Manta boĭerească în general. Azĭ. Ban.(căbániță și căbăníță). Manta țărănească (zeghe, chebe, zăbun).
Sursa: Dicționaru limbii românești

cabániță (înv.) s. f., g.-d. art. cabániței; pl. cabánițe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cabaniță f. 1. odinioară, mantie domnească cu ceaprazuri de fir, blănită cu samur și împodobită, cu copce în briliante, ce Sultanul o da Domnilor la urcarea lor pe tron, odată cu sangiacul, topuzul și sabia (învestitura cu cabanița și cuca a ținut până la 1832): peste dulatna poloneză Lăpușneanu avea cabaniță turcească NEGR.; 2. azi, în Banat: zeghe sau zăbun țărănesc. [Turc. KABANIȚA; sensul 2 e luat din șârbește, unde vorba însemnează deopotrivă mantie boierească și haină țărănească].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domn (la înscăunare) sau de boieri la solemnități. – Din bg., sb. kabanica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

căbániță și căbăníță, V. cabaniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești