Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele cîșlă:

CÍSLĂ, cisle, s. f. (În orânduirea feudală) 1. Cotă-parte de bir care revenea unei persoane sau unei comunități dintr-o sumă plătită în comun; repartizare a dărilor fixată de obștea satului, proporțional cu averea fiecăruia. 2. Întrunire, sfat (sătesc), adunat de obicei pentru stabilirea cislei (1). – Din sl. čislo „număr”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



císlă (císle), s. f.1. (Înv.) Număr, cantitate. – 2. Socoteală. – 3. Cotă, procent parte. Sl. čislo „număr” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57). – Der. cislaș, s. n. (contribuabil); cislui, vb. (a fixa prețul, a estima; a împărți, a fixa cota; a discuta, a dezbate); cisluială, s. f. (fixare a unui pret; împărțire); cisluitor, s. m. (perceptor). Toate cuvintele sînt învechite.
Sursa: Dicționarul etimologic român

císlă f., pl. e (vsl. čislo, număr. V. cinste, cin). Vechĭ. Împărțirea biruluĭ (cu care ocaziune obștea se aduna duminica la ușa bisericiĭ și hotăra cît are de plătit fiecare). Azĭ. Fig. Taĭfas: făceaŭ cislă la crișmă [!]. Teapă, meserie, treaptă socială: eraŭ toțĭ de o cislă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

císlă s. f., g.-d. art. císlei; pl. císle
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cislă f. 1. repartizarea conțribuțiunilor, cotizațiune; obștea se aduna dumineca în sobor la ușa bisericii și făcea cislă punând asupra fiecărui sătean o dare potrivită cu starea și cu puterea sa: fac cislă colea în crâșmă AL.; 2. fig. Mold. consfătuire între țărani: a face cislă. [Slav. ČISLO, număr].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÍSLĂ, cisle, s. f. (În Evul Mediu) 1. Cotă-parte de bir care revenea unei persoane sau unei comunități dintr-o sumă plătită în comun; repartizare a dărilor fixată de obștea satului, proporțional cu averea fiecăruia. 2. Întrunire, sfat (sătesc), adunat de obicei pentru stabilirea cislei (1). – Din sl. čislo „număr”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

cî́șlă f., pl. e (turc. kyšla, cazarmă, d. kyš, ĭarnă, adică „locuință de ĭarnă”; rus. kišlĕá, fermă). Stînă de ĭarnă saŭ și de vară (tîrlă, perdea, odaĭe). Comarnic provizorĭŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești