Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele burete:

BURÉTE bureți, s. m. 1. (Bot.) Nume generic dat unor ciuperci; spongie. ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am mâncat bureți = doar n-am înnebunit! 2. (În sintagma) Burete-de-mare = (la pl.) Încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicioase sau calcaroase (Spongiaria); (și la sg.) animal din această încrengătură; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal (sau obiect similar fabricat din cauciuc, material plastic), care, datorită proprietății de a absorbi lichidele, se întrebuințează la ștersul tablei de scris, la spălat etc. – Lat. *boletis sau refăcut din bureți (pl. lui *buret(u) < lat. boletus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


buréte (-ți), s. m.1. Specie de ciuperci. – 2. Burete. – Mr. buburec (pl. bubureți), bureate, megl. bureți. Lat. bōlĕtus (Diez, Gramm., I, 188; Pușcariu 239; REW 1193; Candrea-Dens., 199; DAR), probabil prin intermediul unei forme *bōlĕtis, mai apropiată de gr. βωλίτης. – Der. buretos, adj. (spongios).
Sursa: Dicționarul etimologic român

burete, bureți s. m. (glum.) bețivan.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

BURÉTE bureți, s. m. 1. (Bot.) Ciupercă. ◊ Expr. Doar n-am mâncat bureți! = doar n-am înnebunit! 2. Animal din încrengătura spongierilor, având corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente, care trăiește în tufe dese, fixat pe stâncile submarine (Spongia officinalis); spongie. ♦ Obiect făcut din scheletul acestui animal (sau din cauciuc) și care, datorită proprietății sale de a absorbi lichidele, se întrebuințează ca obiect de toaletă, la ștersul tablei de scris etc. – Lat. *boletis (= boletus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

buréte m. (lat. bolétus, d. vgr. bolites, o cĭupercă comestibilă; it. boleto, pv. cat. bolet, vfr. boloi). Un fel de cĭupercă bună de mîncat și hrib și mînătarcă (bolétus edúlis). Spongie. Fig. Iron. A suge ca un burete, a fi foarte bețiv.
Sursa: Dicționaru limbii românești

buréte, bureți, s.m. – 1. (bot.) Specie de ciuperci. 2. Pistrui pe obraz (ALR 1969: 55). – Lat. boletus (> lat. *boret(u), *boletis).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

buréte (ciupercă, obiect poros) s. m., pl. buréți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

burete m. 1. gen de ciuperci în majoritate bune de mâncat, numite și mânătărci (Boletus edulis); 2. mâncare făcută din bureți comestibili; 3. substanța unui zoofit marin, ușoară, elastică și poroasă, care înghite lichidele (Spongia): suge ca un burete; 4. bucată de burete pentru șters sau spălat; 5. pl. capetele căpățânei de roată. [Lat. BOLETUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BURÉTE, bureți, s. m. 1. (Bot.) Nume generic dat unor ciuperci; spongie. ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am mâncat bureți ! = doar n-am înnebunit ! 2. (În sintagma) Burete-de-mare = (la pl.) încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicioase sau calcaroase (Spongiaria); (și la sg.) animal din această încrengătură; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal (sau obiect similar fabricat din cauciuc, material plastic), care, datorită proprietății de a absorbi lichidele, se întrebuințează la ștersul tablei de scris, la spălat etc. – Lat. *boletis sau refăcut din bureți (pl. lui *buret(u) < lat. boletus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)