Am găsit 4 definiții pentru cuvantul/cuvintele bunăcuviință:

bunacuviință f. ceeace se cuvine, purtare bună, în vorbire sau fapte.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a



búnă-cuviínță (politețe) (-vi-in-) s. f., art. búna-cuviínță (dar: buna lui cuviință), g.-d. art. búnei-cuviínțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. f. Purtare cuviincioasă. V. politețe. [Gen.-dat.: bunei-cuviințe] – Din bună + cuviință.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bunăcuviínță, bună-cuviínță saŭ búnă cuviínță f. politeță: buna cuviință, regulele buneĭ cuviințe.
Sursa: Dicționaru limbii românești