Am găsit 30 de definiții pentru cuvantul/cuvintele bulz:

BULZ, bulzi, s. m. 1. (Pop.) Cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă. 2. (Tehn.) Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și așezate astfel încât să reconstituie trunchiul. [Pl. și: (n.) bulzuri] – Cf. alb. bulez.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

bulz (bulzi), s. m.1. Cocoloș, bulgăre. – 2. Bucată, îmbucătură. – Var. bulț, bulg. Origine necunoscută. Totuși, nu lipsesc diverse ipoteze, toate neconvigătoare. Cihac, II, 33, se gîndește la rus. bulka, pol. bula. DAR amintește lat. bulga „bolgie”, de unde fr. bouge, it. bolgia: înainte, Pușcariu 235 propusese lat. *bŭlgius, der. de la cuvîntul anterior, pe care REW 1382 îl consideră „begrifflich schwer”. Pascu, I, 51, propune lat. *balteum; Densusianu, GS, I, 351, sugerează o legătură cu kirghizul bultai „a se umfla”, tc. buldak „umflat”, pe care REW o consideră mai probabilă, dar care prezintă totuși dificultăți. Giuglea, Dacor., III, 595, se referă la un der. de la lat. bulla, de tipul *bullidus, bazat pe paralelismul solidus-solz. Pentru Pușcariu, Dacor., III 822, și VII, 476, cuvîntul rom. provine de la un alb. *buljëzë. În sfîrșit, Diculescu 181 și ZRPh., XLIX, 420, pleacă de la un gepid *bultia (cf. germ. med. de sus bulte); ipoteză acceptată de Scriban, dar pe care REW 1382 o consideră „historisch unwahrscheinlich”. Este posibil să fie vorba de cuvîntul german (cf. sp. bulto), introdus în rom. pe filiera vreunei limbi sl., ceea ce ar explica consonantismul (ž › z, sau ž › ğ › g); cf. rus. bulyžnik „piatră de pavaj”. Dar și mai probabil pare o der. internă rom. de la bolf (din sl. sau creație expresivă?), prin intermediul unei evoluții fonetice *bulhbulg, al cărui pl. bulgibulji ar fi înlesnit refacerea unui sing. bulz. Der. bulgăre (var. bulgăr), s. m. (cocoloș), format de la var. bulg, prin intermediul pl. *bulgări (Byck-Graur 29); bulgări (var. îmbulgări), vb. (a acoperi cu lut); bulzăriță, s. f. (sac care servește la strecuratul brînzei); bulziș, adv. (strîns); îmbulzi, vb. (a presa; a strînge; a urmări, a grăbi); îmbulzeală, s. f. (mulțime, înghesuială, îngrămădeală).
Sursa: Dicționarul etimologic român


BULZ, com. în jud. Bihor, pe valea Iadei; 2.765 loc. (1991).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BULZ, bulzi, s. m. (Pop.) Bulgăre, cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă.[Pl. și: (n.) bulzuri]
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BULZ (prob. cuv. autohton) s. m. 1. Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și stivuite asfel încât să reconstituie trunchiul. 2. Cocoloș de mămăligă amestecat cu brânză de oaie sau cu urdă. 3. Bulgăre, cocoloș.
Sursa: Dicționar enciclopedic

bulz m., pl. bulzĭ, ca solzĭ, și maĭ rar n., pl. urĭ, ca boț, boțuri (mgerm. bulte, bulgăre, dîmb, ol. bult, gheb, ngerm. elv. bülz, bulgăre. V. bulgăre și cp. cu grunz față de grunț). Bulgăre, boț: bulzĭ de argint (Sadov. VR. 1920, 9, 364) un bulz de brînză, de plumb topit. Cașu ĭeșit din mulsoarea tuturor oilor și care se maĭ numește și cocîrtiță (Primu bulz se împarte între bacĭ și simbrașiĭ prezențĭ la stînă). Gogoloș (boț) de mămăligă (mare cît pumnu) umplut cu brînză (și numit și urs): scoteaŭ din trăistuțe bulziĭ de mămăligă cu brînză (Sadov. VR. 1912, 1, 32). – Și bulț (nord Rev. I. Crg. 1, 73) și bolz (Mold. sud). V. balmoș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bulz, -i, s.m. – Bulgăre, cocoloș, boț: „Bulz de aur face-l-oi” (Memoria 2001: 45). Bulz, nume propriu. – Cuvânt autohton, cf. alb. bulez (Brâncuși 1983).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

bulz (pop.) s. m., pl. bulzi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bulz m. 1. boț de caș (înainte de a fi scos din străcurătoare); 2. cocoloș de mămăligă caldă înăuntrul căreia se pune brânză sărată. [Termen ciobănesc de origină obscură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BULZ, bulzi, s. m. 1. (Pop.) Cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă. 2. (Tehn.) Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și așezate astfel încât să reconstituie trunchiul. [Pl. și: (n.) bulzuri] – Cf. alb. bulez.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BULZ, bulzi, s. m. 1. (Pop.) Cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă. 2. (Tehn.) Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și așezate astfel încât să reconstituie trunchiul. [Pl. și: (n.) bulzuri] – Cf. alb. bulez.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

bulz (bulzi), s. m.1. Cocoloș, bulgăre. – 2. Bucată, îmbucătură. – Var. bulț, bulg. Origine necunoscută. Totuși, nu lipsesc diverse ipoteze, toate neconvigătoare. Cihac, II, 33, se gîndește la rus. bulka, pol. bula. DAR amintește lat. bulga „bolgie”, de unde fr. bouge, it. bolgia: înainte, Pușcariu 235 propusese lat. *bŭlgius, der. de la cuvîntul anterior, pe care REW 1382 îl consideră „begrifflich schwer”. Pascu, I, 51, propune lat. *balteum; Densusianu, GS, I, 351, sugerează o legătură cu kirghizul bultai „a se umfla”, tc. buldak „umflat”, pe care REW o consideră mai probabilă, dar care prezintă totuși dificultăți. Giuglea, Dacor., III, 595, se referă la un der. de la lat. bulla, de tipul *bullidus, bazat pe paralelismul solidus-solz. Pentru Pușcariu, Dacor., III 822, și VII, 476, cuvîntul rom. provine de la un alb. *buljëzë. În sfîrșit, Diculescu 181 și ZRPh., XLIX, 420, pleacă de la un gepid *bultia (cf. germ. med. de sus bulte); ipoteză acceptată de Scriban, dar pe care REW 1382 o consideră „historisch unwahrscheinlich”. Este posibil să fie vorba de cuvîntul german (cf. sp. bulto), introdus în rom. pe filiera vreunei limbi sl., ceea ce ar explica consonantismul (ž › z, sau ž › ğ › g); cf. rus. bulyžnik „piatră de pavaj”. Dar și mai probabil pare o der. internă rom. de la bolf (din sl. sau creație expresivă?), prin intermediul unei evoluții fonetice *bulhbulg, al cărui pl. bulgibulji ar fi înlesnit refacerea unui sing. bulz. Der. bulgăre (var. bulgăr), s. m. (cocoloș), format de la var. bulg, prin intermediul pl. *bulgări (Byck-Graur 29); bulgări (var. îmbulgări), vb. (a acoperi cu lut); bulzăriță, s. f. (sac care servește la strecuratul brînzei); bulziș, adv. (strîns); îmbulzi, vb. (a presa; a strînge; a urmări, a grăbi); îmbulzeală, s. f. (mulțime, înghesuială, îngrămădeală).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BULZ, com. în jud. Bihor, pe valea Iadei; 2.765 loc. (1991).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BULZ, bulzi, s. m. (Pop.) Bulgăre, cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă.[Pl. și: (n.) bulzuri]
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BULZ (prob. cuv. autohton) s. m. 1. Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și stivuite asfel încât să reconstituie trunchiul. 2. Cocoloș de mămăligă amestecat cu brânză de oaie sau cu urdă. 3. Bulgăre, cocoloș.
Sursa: Dicționar enciclopedic

bulz m., pl. bulzĭ, ca solzĭ, și maĭ rar n., pl. urĭ, ca boț, boțuri (mgerm. bulte, bulgăre, dîmb, ol. bult, gheb, ngerm. elv. bülz, bulgăre. V. bulgăre și cp. cu grunz față de grunț). Bulgăre, boț: bulzĭ de argint (Sadov. VR. 1920, 9, 364) un bulz de brînză, de plumb topit. Cașu ĭeșit din mulsoarea tuturor oilor și care se maĭ numește și cocîrtiță (Primu bulz se împarte între bacĭ și simbrașiĭ prezențĭ la stînă). Gogoloș (boț) de mămăligă (mare cît pumnu) umplut cu brînză (și numit și urs): scoteaŭ din trăistuțe bulziĭ de mămăligă cu brînză (Sadov. VR. 1912, 1, 32). – Și bulț (nord Rev. I. Crg. 1, 73) și bolz (Mold. sud). V. balmoș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bulz, -i, s.m. – Bulgăre, cocoloș, boț: „Bulz de aur face-l-oi” (Memoria 2001: 45). Bulz, nume propriu. – Cuvânt autohton, cf. alb. bulez (Brâncuși 1983).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

bulz (pop.) s. m., pl. bulzi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bulz m. 1. boț de caș (înainte de a fi scos din străcurătoare); 2. cocoloș de mămăligă caldă înăuntrul căreia se pune brânză sărată. [Termen ciobănesc de origină obscură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BULZ, bulzi, s. m. 1. (Pop.) Cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă. 2. (Tehn.) Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și așezate astfel încât să reconstituie trunchiul. [Pl. și: (n.) bulzuri] – Cf. alb. bulez.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BULZ, bulzi, s. m. 1. (Pop.) Cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă. 2. (Tehn.) Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și așezate astfel încât să reconstituie trunchiul. [Pl. și: (n.) bulzuri] – Cf. alb. bulez.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

bulz (bulzi), s. m.1. Cocoloș, bulgăre. – 2. Bucată, îmbucătură. – Var. bulț, bulg. Origine necunoscută. Totuși, nu lipsesc diverse ipoteze, toate neconvigătoare. Cihac, II, 33, se gîndește la rus. bulka, pol. bula. DAR amintește lat. bulga „bolgie”, de unde fr. bouge, it. bolgia: înainte, Pușcariu 235 propusese lat. *bŭlgius, der. de la cuvîntul anterior, pe care REW 1382 îl consideră „begrifflich schwer”. Pascu, I, 51, propune lat. *balteum; Densusianu, GS, I, 351, sugerează o legătură cu kirghizul bultai „a se umfla”, tc. buldak „umflat”, pe care REW o consideră mai probabilă, dar care prezintă totuși dificultăți. Giuglea, Dacor., III, 595, se referă la un der. de la lat. bulla, de tipul *bullidus, bazat pe paralelismul solidus-solz. Pentru Pușcariu, Dacor., III 822, și VII, 476, cuvîntul rom. provine de la un alb. *buljëzë. În sfîrșit, Diculescu 181 și ZRPh., XLIX, 420, pleacă de la un gepid *bultia (cf. germ. med. de sus bulte); ipoteză acceptată de Scriban, dar pe care REW 1382 o consideră „historisch unwahrscheinlich”. Este posibil să fie vorba de cuvîntul german (cf. sp. bulto), introdus în rom. pe filiera vreunei limbi sl., ceea ce ar explica consonantismul (ž › z, sau ž › ğ › g); cf. rus. bulyžnik „piatră de pavaj”. Dar și mai probabil pare o der. internă rom. de la bolf (din sl. sau creație expresivă?), prin intermediul unei evoluții fonetice *bulhbulg, al cărui pl. bulgibulji ar fi înlesnit refacerea unui sing. bulz. Der. bulgăre (var. bulgăr), s. m. (cocoloș), format de la var. bulg, prin intermediul pl. *bulgări (Byck-Graur 29); bulgări (var. îmbulgări), vb. (a acoperi cu lut); bulzăriță, s. f. (sac care servește la strecuratul brînzei); bulziș, adv. (strîns); îmbulzi, vb. (a presa; a strînge; a urmări, a grăbi); îmbulzeală, s. f. (mulțime, înghesuială, îngrămădeală).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BULZ, com. în jud. Bihor, pe valea Iadei; 2.765 loc. (1991).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BULZ, bulzi, s. m. (Pop.) Bulgăre, cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă.[Pl. și: (n.) bulzuri]
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BULZ (prob. cuv. autohton) s. m. 1. Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și stivuite asfel încât să reconstituie trunchiul. 2. Cocoloș de mămăligă amestecat cu brânză de oaie sau cu urdă. 3. Bulgăre, cocoloș.
Sursa: Dicționar enciclopedic

bulz m., pl. bulzĭ, ca solzĭ, și maĭ rar n., pl. urĭ, ca boț, boțuri (mgerm. bulte, bulgăre, dîmb, ol. bult, gheb, ngerm. elv. bülz, bulgăre. V. bulgăre și cp. cu grunz față de grunț). Bulgăre, boț: bulzĭ de argint (Sadov. VR. 1920, 9, 364) un bulz de brînză, de plumb topit. Cașu ĭeșit din mulsoarea tuturor oilor și care se maĭ numește și cocîrtiță (Primu bulz se împarte între bacĭ și simbrașiĭ prezențĭ la stînă). Gogoloș (boț) de mămăligă (mare cît pumnu) umplut cu brînză (și numit și urs): scoteaŭ din trăistuțe bulziĭ de mămăligă cu brînză (Sadov. VR. 1912, 1, 32). – Și bulț (nord Rev. I. Crg. 1, 73) și bolz (Mold. sud). V. balmoș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bulz, -i, s.m. – Bulgăre, cocoloș, boț: „Bulz de aur face-l-oi” (Memoria 2001: 45). Bulz, nume propriu. – Cuvânt autohton, cf. alb. bulez (Brâncuși 1983).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

bulz (pop.) s. m., pl. bulzi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bulz m. 1. boț de caș (înainte de a fi scos din străcurătoare); 2. cocoloș de mămăligă caldă înăuntrul căreia se pune brânză sărată. [Termen ciobănesc de origină obscură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BULZ, bulzi, s. m. 1. (Pop.) Cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă. 2. (Tehn.) Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și așezate astfel încât să reconstituie trunchiul. [Pl. și: (n.) bulzuri] – Cf. alb. bulez.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)