BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A bulbuci. – Lat. *volvicare (= volvere).Sursa: Dicționarul limbii române moderne
bulbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 bulbúcăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită bulbucà (bulbucì) v. a clocoti (de valuri), a scoate bășici, a curge cu sgomot. [Onomatopee exprimând sgomotul cu care apa agitată iese dintr’un izvor sau dintr’o sticlă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. b u 1 b u c.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)