Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele buciuma:

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



BUCIUMÁ1 vb. I. v. bușuma.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

buciuma, bucium v. t. a linguși; a se purta slugarnic.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

buciumá (a ~) vb., ind. prez. 3 búciumă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

buciumà v. 1. a suna din bucium (sau din alt instrument): apoi un corn apucă și buciumă ’n vânt AL.; 2. fig. a vesti în gura mare, a spune la toată lumea. [Vechiu-rom. bucinà = lat. BUCCINARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BUCIUMÁ1 vb. I. v. bușuma.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

buciuma, bucium v. t. a linguși; a se purta slugarnic.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

buciumá (a ~) vb., ind. prez. 3 búciumă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

buciumà v. 1. a suna din bucium (sau din alt instrument): apoi un corn apucă și buciumă ’n vânt AL.; 2. fig. a vesti în gura mare, a spune la toată lumea. [Vechiu-rom. bucinà = lat. BUCCINARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)