BUCIÚC, buciucuri, s. n. Steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină. – Din tc. buçuk.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a buciúc (buciúcuri), s. n. – Steag, drapel turcesc. – Var. bunciuc. Tc. bu(n)çuk (Șeineanu, III, 29), cf. rus. bunčuk.Sursa: Dicționarul etimologic român
BUCIÚC, buciucuri, s. n. (Turcism înv.) Steag tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă de cal fixată de o prăjină. – Tc. buçuk.Sursa: Dicționarul limbii române moderne bucĭúc V. buncĭuc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
buciúc (înv.) s. n., pl. buciúcuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită buciuc n. odinioară: 1. steag cu jumătate tuiu (insigniul ispravnicului din Focșani și al Marelui spătar): marele căpitan de lefegii cu zapciii, buciucul și toboșarii FIL.; 2. (Tuiul) trupă de soldați, rămășiță din marea căpitănie a Focșanilor. [Turc. BUČUK, jumătate].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BUCIÚC, buciucuri, s. n. (Înv.) Steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină. – Din tc. buçuk.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)