Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele bojoc:

BOJÓC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămân (mai ales de animale). ◊ Expr. (Fam.) E numai bojoci = e foarte slab, dar foarte activ și plin de pasiune și entuziasm. [Var.: (reg.) bojóg s. m.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

bojóc (bojóci), s. m. – Plămîn. – Var. borjoc, bo(r)jog, bojic, s. n. (Trans., buzunar). Origine obscură. Semantismul var. trans. este în legătura cu der. bojogar, s. m. (hoț, pungaș); bojogăreală, s. f. (hoție, furt, pungășie); bojogări, vb. (a pungăși); bojogărie, s. f. (pungășie), care indică existența în cadrul etimonului a sensului dublu „plămîn” și „pungă”. Aceasta pare să ducă la gr. βύρσα „pungă”, și să indice un intermediar sl. sau ngr., pentru a explica evoluția lui s la z, cf. rus. birža „pungă”. În acest caz, var. borjoc s-ar apropia mai mult de etimon, iar intermediarul ar putea fi foarte bine mag. borszak „pîntece”. Pentru semantism, cf. foale. Totuși, DAR consideră că „bojoc” provine din boșog și acesta de la boașe „testicule”. În cazul lui „bojogar”, care a însemnat întotdeauna „hoț de buzunare”, DAR se bazează pe o explicație care are toate aparențele unei etimologii populare, și aplică acest nume hoților de bojoci de prin măcelării; însă este cert că bojocii sînt cel mai puțin furați din acestea. Este posibil să provină din același cuvînt der. bojoțel sau bojgățel, s. m. (elebor, Helleborus purpurascens); bozățel, bozoțel, s. m. (varietate de elebor). Rebreanu folosește blohotăi, s. f. (organe interne în general), și bojotaie, s. f. (tăiere a porcului), care sînt neîndoios cuvinte proprii regiunii sale (Trans. de Nord) și aflate în legătură cu etimonul mag. pe care l-am menționat.
Sursa: Dicționarul etimologic român


BOJÓC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămâni. [Var.: (reg.) bojóg s. m.] – Comp. magh. borzsák.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bojóc, bojóg și (Munt. est) borjóc m. (cp. cu ung. börzsák, pîntece). Plămîn de vită. – Despre oamenĭ ironic: demagogu striga din adîncu bojocilor! V. gighir.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bojóc^ (pop.) s. m., pl. bojóci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BOJÓC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămân (mai ales de animale). ◊ Expr. (Fam.) E numai bojoci = e foarte slab, dar foarte activ și plin de pasiune și entuziasm. [Var.: (reg.) bojog s. m.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)